Materiale textile pentru lenjerii de pat – Ce trebuie să alegi pentru un somn învăluit în lux?

Materiale textile pentru lenjerii de pat

Stilul dormitorului și, mai important, al lenjeriei de pat este un factor care joacă un rol foarte important în ceea ce privește calitatea somnului în fiecare noapte. De fapt, orice persoană care se respectă înțelege cât de important este să selecteze materiale textile fine, pentru a îmbrăca patul. De ce este această alegere atât de importantă și cum o poți face pentru a obține confortul pe care îl meriți?

Materiale textile pentru lenjerii de pat – De ce să acorzi o atenție deosebită acestui aspect?

Materiale textile pentru lenjerii de pat

Deși puține persoane realizează acest lucru, oamenii petrec o mare parte din viață dormind, aproximativ 25 de ani, după calculele specialiștilor. Acesta nu este un interval de timp neglijabil.

De fapt, din acest motiv, orice designer de interior, cu care te-ai consulta, te va îndemna să investești fără rețineri într-o lenjerie de pat dintr-un material de calitate. Dacă cineva nu acordă atenție acestui aspect, este puțin probabil să se bucure de un somn bun.

Te poți gândi în felul următor: cum ar fi să stai îmbrăcat în fiecare zi, timp de 8 ore, cu haine care nu îți vin bine, sunt uzate și provoacă iritații, în timp ce ceilalți se așteaptă să fii în cea mai bună formă a ta? Ar fi puțin probabil să obții rezultate bune. În mod asemănător, materialul din care este realizată lenjeria de pat contează și merită o investiție însemnată. Calitatea somnului tău poate depinde de acest lucru.

Materialul pentru lenjeria de pat – Densitatea este un indiciu al luxului

Materiale textile pentru lenjerii de pat

Lenjeria de pat ideală trebuie să fie moale, plăcută la atingere, dintr-un material delicat, care să îi permită și pielii să respire. Când o astfel de țesătură se simte foarte bine pe piele, oamenii o descriu ca fiind fină. Această finețe este dictată de un parametru foarte important: densitatea firelor pe centimetru pătrat.

În descrierea lenjeriilor de pat, densitatea va fi notată sub forma unui număr urmat de TC, de exemplu: 300TC. Cu cât acesta va fi mai mare, cu atât materialul va fi mai fin și mai rezistent, deci va avea o calitate mai bună. În alte cazuri, densitatea va fi exprimată printr-un număr de fire pe cmp (centimetru pătrat), de exemplu: 30 fire/cmp.

Bumbacul – materialul ideal pentru lenjeria de pat

Materiale textile pentru lenjerii de pat

Bumbacul este o țesătură foarte potrivită pentru a îmbrăca patul, pilota și pernele, deoarece este plăcut la atingere, rezistă foarte bine la multiple spălări, permite pielii să respire și absoarbe umezeala. Este călduros pe timp de iarnă, dar și răcoros vara.

Industria de lenjerii de pat folosește mai multe tipuri de bumbac, fiecare având anumite particularități. De aceea, este bine să te familiarizezi cu ele, analizând informațiile de mai jos:

  • Bumbac percale – se referă la o țesătură foarte fină, cu o densitate foarte mare.
  • Bumbac satinat – este un material mai lucios, fin și alunecos la atinger
  • Bumbac pieptănat – o țesătură care a fost tratată astfel încât toate firele scurte să fie îndepărtate în timpul fabricării. Drept rezultat, acesta este moale și foarte fin.
  • Bumbac jacquard – denumirea face trimitere la anumite detalii decorative. Practic, este vorba despre un imprimeu țesut în material, care este ușor ieșit în relief. Se folosește cel mai adesea pentru fețele de pernă, dar și pentru cearceaful superior.

Materialul pentru lenjeriile de pat – aspectul distins face diferența

Materiale textile pentru lenjerii de pat

Deoarece patul este un punct focal în cele mai multe dormitoare, design-ul, culorile și textura lenjeriei de pat trebuie alese cu grijă. Acesta va avea și un important rol decorativ. Tocmai de aceea, atunci când se aleg materialele în care va fi îmbrăcat, este bine să se țină cont de stilul în care este amenajată încăperea, de culoarea pereților și a mobilierului, precum și de dimensiunea camerei.

Într-o locuință luxoasă, toate elementele lenjeriei vor face parte din același set sau din aceeași colecție. Astfel, vei obține acea uniformitate care va face ca totul să aibă un aspect aranjat, coerent și curat.

Te poți învălui în lux în fiecare noapte doar dacă vei alege cele mai rafinate materiale pentru lenjeria de pat. Acum știi cum să faci cea mai bună alegere!

Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com, unsplash.com