Nu este ușor să organizezi acasă o cină romantică pentru persoana iubită la care visezi de ceva timp, mai ales atunci când ai, într-o oarecare măsură, o stângăcie la capitolul romantism. De aceea, dacă dorești să o cucerești pentru totdeauna, dar declarațiile de dragoste nu te reprezintă, este necesar să impresionezi prin intermediul casei în care locuiești și a creativității de care dai dovadă în aranjarea unei astfel de întâlniri.
Cuprins
Cina romantică acasă – Lucruri esențiale pe care trebuie să le ai în locuință
Dacă vrei o viață fericită alături de persoana specială, trebuie să te străduiești să-i arăți că ești la fel de independent/ă, că ești harnic/ă, dar și că ai destulă imaginație și că te implici suficient pentru a-i arăta afecțiunea sub forma unor gesturi făcute din inimă.
Prin urmare, dacă tocmai ai planificat o cină romantică în doi, trebuie să începi să îți pregătești atât casa, cât și sufletul și mintea pentru marele eveniment. O astfel de întâlnire trebuie să fie perfectă, fapt pentru care trebuie să-ți dai toată silința ca locuința să arate impecabil, să dispună de obiecte de înaltă calitate, deoarece o persoană de succes, așa cum este, poate, partenerul tău/partenera ta, nu poate fi cucerită cu lucruri simple, banale, ieftine.
Obiecte pe care trebuie să le ai în locuință, pentru a putea organiza o cină romantică acasă:
Masă
Chiar dacă ai organizat doar o cină romantică rapidă, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să pregătești un set-up cu care să impresionezi. Din contră, o aranjare a unui spațiu doar pentru voi trebuie făcută cât mai minuțios, pentru că fiecare detaliu contează. Pentru a putea face acest lucru, ai nevoie de o față de masă în culori uni, simplă și foarte elegantă, pe care să o așezi pe o astfel de piesă de mobilă.
Alege și o masă cu un design cât mai atractiv, care să ajute la crearea unei imagini de ansamblu cât mai plăcute din punct de vedere estetic.
Veselă
Bineînțeles că ai nevoie și de veselă pentru servirea mesei în organizarea unei cine romantice acasă. Este recomandat să alegi doar farfurii simple, de preferat roșii, pentru a reprezenta pasiunea, dragostea și scânteia aprinsă între voi. Nu uita de tacâmuri. Așază frumos lingurile, furculițe și asigură-te că ambele cuțite sunt bine ascuțite.
Pahare cu picior înalt
Pentru ca o cină romantică să fie perfectă, trebuie neapărat să servești împreună cu partenerul un pahar de vin roșu, care este considerat un bun afrodisiac.
Astfel, dacă îți dorești ca seara să se finalizeze în mod pasional, nu uita să pregătești și două pahare cu picior înalt, pe care să le ciocniți în cinstea voastră.
Scaune comode
Cinele romantice trebuie gândite până la ultimul detaliu, pentru a impresiona persoana care îți pășește pragul casei. Dacă îți dorești să nu ai parte de critici din partea acesteia, nu uita să așezi la masă două scaune comode, care să nu cauzeze dureri de spate sau de gât, dar care să aibă și un aspect aparte. Fii foarte atent/ă la toate detaliile, pentru a nu da greș.
Difuzor de parfum
Cinele romantice reușite sunt alcătuite din detalii și mici trucuri, care au capacitatea de a face diferența dintre o atmosferă intimă, perfectă și una încordată, sufocantă.
Prin urmare, dacă îți dorești să adaugi acestei atmosfere și mai multă intimitate și stare de bine, este esențial să așezi în cameră un difuzor de parfum, care să îndulcească întâlnirea prin intermediul notelor florale.
Lumânări parfumate
Așa cum ai văzut în filmele de dragoste, ideile pentru cine romantice includ și diferite lumânări parfumate, amplasate strategic în unele locuri din cameră. Acestea sunt utilizate cu scopul de a destinde atmosfera și de a relaxa.
Prin urmare, pune pe masă și în diferite locuri din cameră câteva lumânări ambientale, astfel încât să redai încăperii un aspect romantic, pasional. Stinge luminile și lasă doar aceste mici surse de iluminat să vă arate subtil chipurile și zâmbetele timide.
Idei cu ajutorul cărora obții atmosfera intimă a cinelor romantice reușite de acasă
Ideile de cină romantică acasă pot fi numeroase, însă este esențial ca tu să o alegi pe cea potrivită pentru personalitățile voastră. Chiar dacă este o întâlnire rapidă, neplanificată, este recomandat să apelezi la mici trucuri, care vor transforma atmosfera din casă în una intimă, ideală pentru îmbrățișări și săruturi spontane.
O cină romantică trebuie să fie făcută ca la carte, mai ales dacă persoana invitată nu este încă iubitul tău/iubita ta, fapt pentru care trebuie să acorzi o foarte mare importanță atât decorațiunilor, cât și muzicii ambientale. Trebuie să iei în considerare că o astfel de întrevedere acasă reprezintă un prilej nemaipomenit de a te cunoaște în totalitate, cu toate calitățile și defectele care te definesc.
Idei pentru o cină romantică acasă pe care trebuie să le pui în practică, dacă îți dorești ca totul să iasă ca la carte:
Vizionați un film
După ce vă delectați cu bunătățile culinare, una dintre ideile de cină romantică ar putea fi vizionarea unui film. Alege unul de dragoste, pentru a vă putea îmbrățișa pe tot parcursul acestuia.
Uitați-vă pe fotografii vechi
Fotografiile vechi reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a te apropia de o persoană, fapt pentru care o idee pentru un astfel de eveniment trebuie să cuprindă și această activitate. Alege cele mai frumoase și amuzante imagini, pentru a vă distra de minune pe seama lor și pentru a vă povesti unuia altuia despre peripețiile din trecut.
Dansați
Ideile cinelor romantice trebuie să apropie cei doi parteneri, să-i facă să se cunoască mult mai bine, fapt pentru care dansatul poate reprezenta o variantă perfectă de a face acest lucru. Caută câteva melodii potrivite, invită la dans persoana pe care o îndrăgești și pune capul pe umărul ei în timp ce vă legănați pe ritm. De aici și până la un sărut mai este foarte puțin, fapt pentru care nu trebuie să ratezi ocazia de a face și această activitate.
În cele din urmă, dacă îți dorești cu ardoare să îl/o cucerești, acordă atenție absolut tuturor detaliilor care ar putea spune ceva despre tine. Oferă o foarte mare importanță și curățeniei din casă, pentru a-i arăta că ești atât un om frumos, inteligent și elegant, cât și harnic.
Sursa foto: Pexels.com