Cadoul de logodnă – ce să dăruiești persoanelor dragi pentru celebrarea noului pas al relației lor

Cadoul de logodnă

Logodna este un moment important pentru parcursul oricărui cuplu, pentru că cei doi au decis să ducă relația la următoarea etapă. Chiar dacă mai este de așteptat până la căsătorie, primul pas a fost deja făcut, așa că momentul trebuie sărbătorit de către toți cei apropiați.

Prin intermediul cadourilor de logodnă, poți să-ți arăți aprecierea pentru cei doi și să îți exprimi gândurile bune și urările de prosperitate pentru începutul vieții lor împreună în mod oficial. Ceea ce le dăruiești acestora trebuie să aibă valoare simbolică pentru momentul deosebit pe care îl trăiesc. Mai jos sunt câteva idei de cadouri pentru logodnă.

Idei de cadouri de logodnă pentru casă

Dacă alegi să dăruiești ceva pentru casă, e o opțiune foarte potrivită, pentru că un obiect destinat decorării noii locuințe devine în acest caz un simbol pentru speranța unei relații prospere. 

  • Vaze și boluri decorative

Ca să dăruiești astfel un obiect care poate fi păstrat de-a lungul anilor, ca un simbol al relației care te leagă de logodnici, poți opta pentru vazele și bolurile decorative din materiale deosebite. O idee distinsă este vaza Polka Platinum de la LSA International, potrivită pentru orice decor plin de rafinament.

Cadoul de logodnă
Detalii aici

Cei doi vor privi și peste ani cadoul primit, amintindu-și cu drag de momentele de început, premergătoare căsătoriei. 

În funcție de personalitatea persoanelor cărora intenționezi să le dăruiești un astfel de lucru, există o mulțime de stiluri și materiale dintre care să alegi ceea ce consideri că se potrivește. 

  • Ceasurile

Un alt cadou care se pretează pentru ocazia logodnei constă în ceasurile de perete, spre exemplu cele din lemn cu aspect clasic pictat. Ceasul este un bun cadou simbolic de logodnă, pentru că este menit să măsoare timpul momentelor premergătoare nunții și să marcheze noul început.
La Sensodays.ro găsești o selecție largă de ceasuri și alte decorațiuni pentru casă realizate din materiale de înaltă calitate și cu un aspect estetic plăcut. Pendula round este un model de ceas de perete de la NeXtime care oferă un design modern și unic pentru toți iubitorii de artă contemporană.

Cadoul de logodnă
Detalii aici
  • Seturile de ceai, de farfurii sau pentru cafea

Mai ales dacă proaspeților logodnici le place ceaiul, vor fi foarte încântați de seturile de ceai de porțelan. Alternativ, poți dărui un set de farfurii. Aceste cadouri pentru amândoi sunt perfecte pentru zilele în care vor primi oaspeți, cărora le vor oferi ceai. Își vor aduce mereu aminte cu astfel de ocazii de persoana din partea cărora au primit cadou. Obiectele pentru servirea cafelei sunt o soluție ideală de cadouri pentru iubitorii de cafea.

Idei de cadouri de logodnă pentru amândoi

Cadourile pentru logodnă asortate sunt ideale pentru a dărui ceva care este de asemenea o trimitere la viața începută împreună. 

  • Lenjeriile de pat

Lenjeriile de pat sunt întotdeauna un cadou potrivit pentru cupluri, cu atât mai mult cu ocazia logodnei. Poți alege dintre mai multe tipuri de materiale sau design-uri, în funcție de preferințele celor cărora urmează să le dăruiești, cum ar fi bumbacul satinat sau decorațiunile cu model floral. Ca o alternativă pentru lenjeriile de pat poți dărui un pled călduros pentru iarnă, realizat din materiale de calitate. Astfel de cadouri deosebite pot fi făcute cu ajutorul celor de la Descamps, care au în portofoliu lenjerii din bumbac satinat perfecte pentru orice anotimp.

Cadoul de logodnă
Detalii aici
  • Halate de baie pentru cei doi

Halatele de baie sunt o altă variantă pentru un cadou de logodnă reușit. E și mai semnificativ dacă optezi pentru culori asortate, care să simbolizeze și mai bine uniunea dintre cei doi. 

  • Set de două pahare de șampanie

Șampania este o băutură deosebită, destinată momentelor speciale. O idee de cadou pentru logodnă este să oferi un set de două pahare de șampanie din sticlă de înaltă calitate, pentru a marca momentul unic din viața persoanelor dragi.

Există o mulțime de idei de cadou de logodnă pe care să le dăruiești persoanelor importante din viața ta, care au decis să facă un nou pas în relația lor. Alegând ceva potrivit, acestea își vor aduce aminte și peste ani cu drag de acest moment special.

Sursă foto: Storyblocks.com

Întrebări și răspunsuri frecvente despre cadourile de logodnă

Ce să dăruiesc pentru logodnă?

Cel mai indicat este să dăruiești cadouri pentru amândoi sau obiecte pentru casă cum ar fi halatele asortate, lenjeriile de pat și seturile de ceai sau de cafea.

Pot să dăruiesc un ceas pentru logodnă?

Ceasurile sunt un cadou potrivit pentru a fi dăruit cu ocazia logodnei, pentru că au valoare simbolică. Acestea marchează începutul unei noi perioade din viața logodnicilor și măsoară timpul rămas până la nuntă.

Ce cadou simbolic să dăruiesc pentru logodnă?

Pentru logodnă e indicat să oferi obiecte pentru casă sau cadouri pentru amândoi. Astfel, arăți simbolic că te bucuri pentru logodnici și pentru noua etapă a vieții lor în care au intrat. Câteva exemple de cadouri cu valoare simbolică sunt vazele sau bolurile decorative, ceasurile sau seturile de două pahare de șampanie.