Fie că preferi să stabilești singur principalele combinații de culori din căminul tău, fie că alegi să lucrezi cu un designer de interior, ar fi bine să ai o idee despre efectul pe care vrei să-l obții în fiecare încăpere.
Poate îți plac spațiile care îți stimulează concentrarea și productivitatea sau poate ești adeptul intimității relaxate a unui decor hygge. Ai o mulțime de alternative la dispoziție, dar dificultatea constă în descoperirea acelui amestec de culori armonios care-ți insuflă exact starea dorită.
Îți vom arăta în acest articol cum se combină culorile, oferindu-ți câteva sugestii pentru baie, bucătărie și dormitor.
Cuprins
Trei reguli de alegere a unor combinații de culori pentru amenajări interioare
Culorile se împart în mai multe categorii, în funcție de poziția lor pe roata culorilor, de temperatură sau de saturație.
Iată câteva elemente de teoria culorilor care îți vor fi de folos în proiectele tale de amenajări:
Pe roata culorilor găsești culori primare (roșu, galben și albastru), culori secundare (care se formează combinând culorile primare – verde, portocaliu și mov) și culori terțiare (care se formează combinând o culoare primară și una secundară).
Culorile care arată bine împreună sunt următoarele:
- Culori complementare (complementara unei culori primare se obține combinând în cantități egale celelalte două culori primare): galben și mov, portocaliu și turcoaz, roșu și verde, etc.
- Culori analog (sunt vecine pe cercul culorilor): galben verzui, verde și bleu sau roșu, roșu violet și mov.
- Culori triadice (se află la distanțe egale pe cercul culorilor): de exemplu, verde, mov și galben portocaliu.
În funcție de temperatură, culorile pot fi calde sau reci.
Culorile calde (roșu, portocaliu și galben) dau senzația de apropiere, iar culorile reci (albastru, verde și violet albăstrui) dau senzația de depărtare.
În funcție de saturație, culorile pot fi mai vii sau mai stinse. De obicei, când vrei să obții o atmosferă calmă, folosești culori stinse, iar când vrei să obții o atmosferă plină de vitalitate, apelezi la culori vii.
Poți combina culorile în nenumărate variante, dar ca să fii sigur că rezultatul te va mulțumi, îți recomandăm să ții seama de următoarele trei reguli:
- Folosește culori complementare când vrei să evidențiezi o anumită zonă a încăperii. Contrastul dintre ele este, însă, prea înalt pentru a folosi astfel de combinații de culori pentru pereți sau mobilier.
- Folosește culori analog când vrei să obții un decor primitor și energic. Alege una dintre ele drept culoare dominantă, una pentru a o susține și una ca accent. În livingul din imagine, movul canapelei este susținut de un violet puțin saturat, aproape lila, iar combinația de culori analog este accentuată cu pete de albastru.
- Folosește combinații de culori neutre și un accent cromatic intens când vrei să obții un decor simplu și elegant. E imposibil să dai greș, indiferent de încăpere, cu o schemă cromatică bazată, de exemplu, pe alb și culoarea lemnului, în care integrezi câteva nuanțe de albastru.
Combinații de culori pentru baie
Culorile neutre sunt întotdeauna potrivite pentru un spațiu în care preocuparea principală este să te relaxezi, așa cum este baia. Singura problema este că riști să creezi un decor lipsit de personalitate dacă te rezumi la nuanțele de bej sau gri.
Nu uita că mai există și alte culori neutre, precum cafeniu sau taupe, o combinație rafinată de gri și maro care poate „domoli” o alăturare mai capricioasă, precum cea dintre roz și bleu. Optează pentru obiecte sanitare (lavoar de baie, vas WC și cadă de baie) în clasicul alb, ca să simplifici schema cromatică, și bazează-te pe accesoriile de baie, pe prosoape și alte țesături ca să adaugi vitalitate decorului.
Combinații de culori pentru bucătărie
În bucătărie poți opta pentru combinații de culori analoage, pentru că privirea le percepe ca fiind plăcute și armonioase, adăugând în același timp un plus de energie într-un spațiu în care se întâmplă multe lucruri frumoase.
Poți opta atât pentru o combinație de culori analoage calde, precum cea din prima imagine de mai jos (roșu, portocaliu și galben), cât și pentru o combinație de culori analoage reci, precum cea din a doua imagine de mai jos (albastru și verde).
Echipamentele pentru bucătărie sunt disponibile într-o varietate mai mare de culori, așa că poți profita de acest lucru ca să încorporezi în decor o chiuvetă fragranite Franke neagră, din material compozit care nu se fisurează, nu se zgârie și nu se sparge.
Combinații de culori pentru dormitor
Dormitorul este amenajat frecvent în culori calme, dar dacă optezi pentru calitatea deosebită și culorile saturate ale unor lenjerii de pat Tommy Hilfiger, atunci trebuie să intri în jocul contrastelor înalte dintre culorile complementare.
Combinația dintre roșu și verde din imaginea de mai jos este echilibrată de fundalul alb al așternuturilor și de câteva culori neutre.
Nu uita! Specialiștii SensoDays îți pot oferi sfaturi utile atunci când cauți cele mai potrivite combinații de culori pentru locuința ta. Sună la 021.407.34.34 sau fă o programare online pentru o ședință de consultanță gratuită într-unul dintre cele două showroom-uri Senso Days din București.