Aromacologia pentru începători – descoperă secretele nebănuite ale parfumurilor

Aromacologia

Parfumurile au reprezentat un subiect de interes pentru om încă din cele mai vechi timpuri, în mod tradițional, istoricii atribuind civilizației Egiptului Antic meritul deschiderii căii către fascinanta lume a miresmelor îmbuteliate. Mai dulci, mai lemnoase, cu miros puternic floral sau, din contră, definite de o aromă greu de asemănat cu orice element al naturii, acestea ascund în spatele buchetului aromatic bogat o mulțime de secrete greu de intuit.

Aromacologia și aromaterapia sunt cele două arte și pseudoștiințe care se ocupă cu scoaterea la iveală a beneficiilor neașteptate ale parfumurilor și, mergând pe aceeași linie, a uleiurilor esențiale. Descoperă ce se ascunde în spatele unui miros plăcut și începe să folosești aromacologia în beneficiul personal.

Ce este aromacologia și cum funcționează aceasta?

Aromacologia

Aromacologia se ocupă cu studiul influenței mirosurilor asupra comportamentului uman, cei preocupați de acest domeniu încercând să stabilească legături între o serie de parfumuri și emoții. Principalele stări vizate în cercetarea lor de către aromacologiști sunt fericirea, calmul, senzualitatea și relaxarea.

Mecanismul de funcționare pe care se bazează această cercetare este unul relativ simplu: în momentul în care simțul olfactiv este stimulat de anumite parfumuri, este activat cortexul paleomamifer sau sistemul limbic, care, eliberând o cantitate de neurotransmițători, va afecta creierul în întregimea sa și, drept urmare, starea psihică a celui în cauză.

Care este diferența dintre aromacologie și aromaterapie?

Cele două se intersectează, însă nu se suprapun în totalitate. Aromaterapia este o artă care presupune utilizarea uleiurilor esențiale pentru a genera o stare de bine, atât la nivel psihic, cât și la nivel fizic. În cazul în care ești pasionat de remediile naturiste și ești dornic să creezi o atmosferă benefică psihicului tău în mediile în care îți petreci timpul, poți apela atât la aromaterapie, cât și la aromacologie. Investește într-un difuzor de parfum, electric sau nu, după preferințe. Alege parfumurile preferate, despre care știi că îți induc o stare profundă de bine. Odată îndeplinite aceste două cerințe atât de simple, vei ști că ești pregătit pentru a intra în lumea aromacologiei.

Nu știi ce să alegi în materie de parfumuri? Descoperă colecția Aroma, realizată special de către brandul de lux Maison Berger Paris pentru cei dornici de a încerca apele aromaterapiei. Parfumurile din această gamă sunt destinate inducerii anumitor stări specifice, inscripționate pe etichetele produselor.

Care sunt efectele terapeutice ale parfumurilor?

Aromacologia

Studiile recente au scos la iveală faptul că utilizarea uleiurilor esențiale și a parfumurilor în scopuri terapeutice poate avea o mulțime de efecte pozitive nebănuite. De la reducerea semnificativă a stresului și a anxietății, la tratarea durerilor de cap și a insomniilor, parfumurile sunt capabile să ajute la ameliorarea unui număr considerabil de probleme comune, cu care mulți oameni se confruntă fără a reuși să găsească o soluție.

Descoperă tainele aromacologiei și începe să folosești parfumurile pentru a-ți îmbunătăți starea de zi cu zi. Investește în tine, investind în casa ta și bucură-te de beneficiile pe termen lung ale unei alegeri inspirate.

Sursa foto: unsplash.com

Întrebări și răspunsuri frecvente despre aromacologie

Este aromacologia bazată pe dovezi științifice?

Da. Studiile efectuate asupra activității cerebrale în contextul solicitării simțului olfactiv au demonstrat o legătură directă între mirosul resimțit de o persoană și starea psihică a acesteia.

Pot folosi parfumuri sintetice pentru practicarea aromacologiei?

Cu siguranță. Important este ca parfumul ales să fie unul plăcut, care îți induce starea pe care o dorești.

Cum se numesc persoanele care se ocupă cu crearea parfumurilor?

Cei care au rolul de a identifica fiecare notă dintr-un buchet de arome și de a îmbina diversele licori înmiresmate pentru obținerea unui parfum de calitate se numesc parfumieri.