Ce este Prosecco fără o cină pe măsură? Prosecco, decorarea mesei și reguli de etichetă

Prosecco, decorarea mesei și reguli de etichetă

Prosecco este un faimos vin alb italian, destul de democratic, un simbol al eleganței și rafinamentului, consumat de regulă ca aperitiv sau doar pentru plăcerea ocaziei. Ce-ar fi o cină fără Prosecco? Sau un Prosecco fără o cină pe măsură? Ambele cer reguli de etichetă și atenție la detalii, de la modul de aranjare a mesei, până la paharele cu care se servește vinul. Pe cele mai importante le găsești în acest articol.

Prosecco servit la cină  – ce este prosecco și care îi este locul la cină

Prosecco, un vin cu o istorie bogată ce-l duce înapoi în vremea vechilor romani, poate fi, în funcție de „perlage”, spumante (complet acidulat), frizzante (slab acidulat) sau tranquillo (neacidulat). Vinul Prosecco ia naștere într-o zonă a Italiei care se întinde pe 9 provincii și se obține prin dublă fermentare, din faimoșii struguri Glera. Cu note de măr galben, cais, piersică și pere în arome ușoare, fresh, el poate fi sec, extra sec sau brut, și niciodată dulce sau demidulce. Se recomandă să fie consumat cât este încă „tânăr”, de preferat în primii trei ani de la fabricație, deși calitatea poate să îi fie păstrată până la șapte ani, susțin unii oenologi. Prosecco se servește rece, de la frigider sau din frapieră, ca și alte vinuri spumante, de altfel, în pahare tip flaut, cu pereți înalți și subțiri, și întotdeauna ca aperitiv. Excepție de la regulă poate face un moment delicat, în care ai nevoie de ceva la fel de delicat, chiar dacă nu urmează să servești masa. 

Branduri precum Villeroy&Boch, Zwiesel (Schott Zwiesel) și LSA International completează eleganța vinului cu pahare din materiale de cea mai bună calitate, cum ar fi cristalul și sticla suflată manual. Asta pentru că vinul servit într-un pahar de calitate superioară, cu caracteristici unice, are o aromă mult mai intensă și mai clară. În colecția New Moon Villeroy&Boch, unică prin designul expresiv, definit de forma asimetrică a unei semiluni, găsești toate piesele necesare pentru organizarea unei mese sofisticate, inclusiv pahare cu aspect unic pentru Prosecco.

Decorarea mesei pentru cină – reguli de etichetă și idei de decorare a mesei pentru cină

Un prosecco bun n-ar fi la fel fără o masă decorată și aranjată cu gust. Dacă vorbim de o masă formală, traversele de masă și șervețelele trebuie să aibă un aspect impecabil, iar fața de masă, la fel de elegantă, nu trebuie să depășească jumătatea distanței dintre suprafața mesei și podea. Simplitatea are întotdeauna efectul dorit. Astfel, se recomandă albul și țesăturile de calitate, din bumbac. Șervețelele pot fi împăturite în două sau în patru ori prinse cu inele, pentru și mai multă eleganță. Centrul mesei poate fi completat cu lumânări parfumate sau vaze mici cu flori, care să creeze simetrie.

Tacâmurile se așază întotdeauna de la exterior către interior. În partea stângă furculița pentru pește, friptură și salată, în partea dreaptă furculița pentru stridii (opțional), lingura pentru supă, cuțitul pentru pește și cuțitul pentru friptură. Farfuria suport, pe care se află șervețelul și farfuria pentru supă, trebuie să fie pe masă de la început și până la servirea felului principal. Farfuriile pentru pâine și salată se așază în partea stângă, deasupra furculițelor. Cuțitul pentru unt își găsește și el locul pe farfuria de pâine. Dacă se servește desert, furculița mai mică, specială, se așază deasupra farfuriei.

Paharele nu pot fi mai mult de cinci, obligatoriu așezate în partea dreaptă, deasupra lingurii și cuțitelor. Ordinea va fi următoarea, începând cu paharul de apă, aflat în dreptul cuțitelor – paharul pentru vin alb, paharul pentru vin roșu, paharul pentru șampanie și paharul pentru sherry. Ele pot lua și forma unui triunghi.

Prosecco, decorarea mesei și reguli de etichetă

De la boluri, la platouri și tăvi pentru servire, pahare și cupe, vaze și suporturi pentru lumânări, la tacâmuri și decorațiuni în forme unice, ce îmbină tradiționalul, modernul și materialele naturale de calitate, pe toate le găsești la branduri precum Villeroy&Boch și LSA International. Servirea mesei nu a fost niciodată mai plină de eleganță și rafinament!

Acum că am aflat ce e Prosecco și care îi este locul la cină, pune vinul la rece, adu paharele de porțelan și pregătește-te pentru o seară pe cinste!

Întrebări și răspunsuri frecvente despre vinul Prosecco și servirea lui

Ce este băutura Prosecco?

Prosecco este un vin alb, produs în regiunile Veneto și Friuli Venezia Giulia din Italia. Denumirea i-a fost dată de satul cu același nume, Prosecco, din provincia italiană Trieste. Vinul este întâlnit în trei varietăți și anume – spumante (complet acidulat), frizzante (slab acidulat) și tranquillo (neacidulat).

Cum se servește vinul Prosecco?

Prosecco se servește ca aperitiv, la fel ca șampania, și întotdeauna rece, din pahar tip flaut, cu pereți înalți și subțiri. Vinul italian este întâlnit și în unele cocktailuri populare, printre care Aperol Spritz și Hugo.

Cum recunoști un vin Prosecco bun?

Un vin Prosecco bun este un vin tânăr, care provine din regiunile Conegliano – Valdobbiadene. Unii oenologi sunt de părere că un Prosecco își poate menține calitățile chiar și șapte ani de la fabricație, pe când alții susțin că nu trebuie să treacă doi ani până să fie servit.

Sursa foto: shutterstock.com, sensodays.ro