Iluminare birou: ce trebuie să iei în considerare atunci când alegi să îți iluminezi biroul

Iluminare birou

Că este zi sau noapte, lumina joacă un rol important în relația cu starea noastră de spirit, dar și cu locuința. Lumina naturală invadează fiecare încăpere din căminul nostru și pune în valoare chiar și cel mai mic colț, iar noaptea, lumina artificială creează atmosferă și o ambianță unică indiferent de încăpere sau decor.

Lumina este importantă în orice spațiu, așa că în acest articol îți vom dezvălui de ce este important să ai un corp de iluminat pentru birou, dar și după ce criterii îi poți alege.

Iluminare birou – cât de importantă este aceasta atunci cand esti acasă

Dacă dorința de a avea un birou accesibil, pe care să încapă un laptop, o agendă, o cană de cafea, pixuri și poate chiar și o lampă era un capriciu, acum s-a transformat într-o necesitate din cauza pandemiei de COVID-19. 

Dacă se întâmplă să muncești noaptea, peste program, o lumină bună te va ajuta să nu îți obosească ochii, să te protejeze de lumina directă a ecranului și chiar să ai o mai bună experiență atunci când îți faci treaba.

  • Iluminare principală

Acest tip de iluminare este primul lucru pe care îl montezi într-o cameră. În funcție de mărimea spațiului poate fi un singur loc destinat iluminării sau două.

Pentru a decide ce fel de corp poți alege, realizează o selecție de candelabre și lustre care să bifez toate nevoile și dorințele tale. Te poți juca cu formele, culorile sau chiar și cu numărul de becuri, în funcție de spațiul disponibil, dar și de stilul dorit.

  • Iluminare secundară

Iluminarea secundară reprezintă fix acele corpuri care, odată aprinse, oferă ambianță spațiului. Veiozele sau lampadarele sunt cele mai potrivite pentru a aduce în cameră o sursă secundară de lumină.

Dacă biroul tău este într-o cameră multifuncțională, de exemplu în living, cu siguranță vei simți nevoia și de o lumină ambientală, care să încălzează locul și să-l întregească. Acestea îți vor fi de folos atunci când lucrezi noaptea, dar și după ce închizi laptopul și îți dorești să te relaxezi.

Iluminare birou
Detalii aici
  • Iluminare directă

Sursa directă de lumină este cea care, în cazul biroului, stă direct pe masa de lucru. Aceasta îți este de ajutor pentru a nu-ți mai forța ochii atunci când lucrezi la laptop sau când vrei să scrii.Lămpile de birou sunt potrivite pentru o astfel de iluminare, însă trebuie să ții cont de câteva criterii pentru a decide care este mai potrivită. Unul dintre ele, și poate cel mai important, este dimensiunea biroului. În rândurile următoare vei citi în detaliu despre ce este vorba.

Criterii după care îți poți alege corpul de iluminat biroul

Când alegi un corp de iluminat pentru birou trebuie să ții cont de câteva aspecte importante. Pe lângă designul și stilul obiectului, ia în considerare și factori precum dimensiunea biroului sau chiar tipul de lumină pe care o emană.

  • Măsoară biroul

Atunci când decizi să îți cumperi un corp de iluminat pentru birou, primul pas este să îți măsori masa pe care vei lucra. După ce ai dimensiunile exacte, așază laptopul, agenda și o cană, apoi vezi cât spațiu îți mai rămâne disponibil pentru o lampă. Doar așa te vei asigura că alegerea va fi una potrivită și practică.

Iluminare birou
  • Alege stilul lămpii

Stilul lămpii poate să difere în funcție de mai mulți factori: preferințele tale, amenajarea încăperii, materialul din care este realizată sau chiar culoarea biroului. În primul rând, uită-te după lămpi în funcție de practicabilitatea lor. Abia apoi ia în considerare și factorii estetici. 

  • Alege doar lămpi cu led

Recomandarea noastră este să alegi lămpi pentru birou cu led. Acestea consumă mult mai puțin, ele vor rezista o perioadă de timp mai îndelungată și, nu în ultimul rând, sunt mult mai sănătoase pentru utilizarea zilnică.

Odată ce ai decis să cumperi lămpi cu led, mai trebuie să faci o simplă alegere: poți cumpăra becuri led destinate obiectelor de iluminat cu soclu sau lămpi cu led deja integrat. Pe Sensodays.ro găsești două modele cu led integrat, de la Artemide, un brand cu o eleganță aparte.

Iluminare birou
  • Selectează tipul de lumină

Tipul de lumină pe care lampa o poate oferi este de două tipuri: caldă sau rece. Cea în tonuri calde oferă o atmosferă boemă locului, pe când cea rece nu este tocmai plăcută ochiului. În plus, cea din urmă se aseamănă foarte mult cu lumina ecranului pe care-l folosești, drept urmare nu va exista un echilibru în acest sens.

În concluzie, atunci când începi căutările pentru a cumpăra un corp de iluminat pentru birou, ia în considerare atât celelalte surse de lumină din încăpere, precum și dimensiunea biroului, designul pe care vrei să-l aibă, dar și ce fel de lumină preferi. Având toate aceste criterii bine definite, îți va fi mult mai ușor să găsești iluminarea perfectă.

Întrebări și răspunsuri frecvente despre iluminarea pentru birou

De ce este important să am un corp de iluminat la birou?

Dacă îți petreci o bună parte din zi și din noapte lucrând la birou, un corp de iluminat te poate ajuta să nu mai ai dureri de ochi și de cap. În plus, seara, lumina va crea și o ambianță plăcută.

De câte tipuri este iluminarea?

Iluminarea este de trei tipuri: principală (reprezentată prin corpurile de iluminat principale dintr-o încăpere), secundară (luminile care oferă ambianță și o stare de bine spațiului) și directă (cele care stau pe masa de lucru și te ajută să nu-ți forțezi ochii când lucrezi).

Ce criterii trebuie să iau în considerare atunci cand aleg un corp de iluminat?

În primul rând măsoară mobilierul existent sau biroul pe care lucrezi, așa îți vei dai seama de cât spațiu dispui. Acordă atenție stilului pe care lampa îl are, asigură-te că aceasta funcționează doar cu led și alege tipul de lumină – caldă sau rece.

Sursă foto: Unsplash.com; Sensodays