Ai observat cum, chiar și în cazul unor modele de baie de dimensiuni medii ori mari, o amenajare nepotrivită le poate face să pară înghesuite și cam neprimitoare?
Acest lucru se întâmplă deoarece obiectele sanitare esențiale într-un astfel de spațiu (cada, lavoarul, vasul de toaletă) ocupă din start o suprafață considerabilă, dar și pentru că, uneori, sunt alese finisaje multicolore, cu modele complicate, sau un mobilier al cărui rol este mai degrabă decorativ decât practic.
O abordare minimalistă în amenajarea oricăror modele de băi, mai mici sau mai mari, va duce însă la un rezultat diferit, atrăgător și modern: un decor confortabil, aerisit și funcțional, în care accentul este pus pe calitate, nu pe cantitate.
Cuprins
Caracteristicile unei băi minimaliste
Știai că minimalismul nu este doar un stil de design interior, ci un adevărat mod de viață?
La început, în anii ‘60, minimalismul s-a conturat ca o replică la adresa esteticii expresioniste în artă, care pune accent pe expresie, distorsionând formele, dar în ultimii ani a luat o amploare deosebită și ca atitudine în fața vieții.
Conceptul minimalist actual se bazează pe următoarele repere:
- Importanța dezvoltării personale, a sănătății și a stării de bine
- Înlăturarea obiectelor de prisos din locuință
- Linii simple
- Multifuncționalitate
- Atmosferă aerisită, ordonată, și un aspect unitar
Ca încăpere cu precădere funcțională, în care fiecare element își are rolul său bine definit, baia poate fi amenajată cu ușurință în stil minimalist, dacă ții cont de câteva reguli de design:
- Folosește scheme cromatice bazate pe alb sau pe contrastul dintre alb și negru ori o culoare intensă, dinamică (roșu, galben, verde, oranj).
- Alege obiecte sanitare în care formele exacte și materialele de calitate creează un design concis, fără exces de ornamente.
- Asigură suficient spațiu pentru depozitare (organizatoare, dulapuri verticale, tip coloană, dulap de bază pentru lavoar, cu sertare încăpătoare).
- Creează o ambianță relaxantă cu ajutorul finisajelor cu texturi plăcute la atingere, a unei scheme de iluminat care îmbină ingenios lumina naturală și lumina artificială, și a unor elemente naturale – ghivecele cu plante de apartament rezistente la umiditate sunt ideale.
- Asigură-ți confortul termic, indiferent de anotimp, cu ajutorul unui sistem de încălzire în pardoseală. Astfel, vei mai avea nevoie doar de un singur covor de baie amplasat în fața căzii sau cabinei de duș.
- Adaugă în amenajare beneficiile inovațiilor tehnologice, pentru un plus de confort și experiențe unice.
- Într-o baie minimalistă niciun obiect nu este expus de dragul de a fi expus, ci este integrat în amenajare ca element esențial. Cu alte cuvinte, trebuie să înlături din decor mobilierul și accesoriile care nu îți îmbunătățesc concret experiența folosirii acestei încăperi, și să păstrezi doar strictul necesar.
Din ce se compune strictul necesar în decorul unor modele de băi minimaliste
Când vrei să lași deoparte tumultul vieții pentru un timp scurt, ai nevoie de un refugiu personalizat în care să-ți poți regăsi starea de bine. Un loc în care să te relaxezi și să-ți recapeți optimismul. Deseori, o baie ordonată, bine luminată, unde te poți bucura netulburat de plăcerea unui duș reconfortant, este exact ce-ți trebuie.
Modelul minimalist de baie este organizat în jurul câtorva elemente principale:
- Lavoar suspendat cu dulap dedesubt, pentru a depozita prosoape și diverse produse cosmetice. Poți opta și pentru un lavoar montat pe blat, dar nu uita că pe suprafața blatului trebuie să se regăsească doar obiectele de strictă necesitate.
- Dulap suspendat cu oglindă, deasupra lavoarului.
- Cădiță de duș sau o cadă de baie adecvată formei și dimensiunilor încăperii. Dacă optezi pentru o cadă de baie, montează și un paravan de cadă, pentru a nu stropi podeaua.
- Baterii de baie cu linii simple, geometrice, dotate cu limitator de debit și tehnologie de reducere a consumului de apă.
- Pară de duș cu furtun rezistent la înnodare și cu duze din silicon ușor de curățat, pentru facilitarea manevrării și igienizării.
- Vase de toaletă suspendate.
Obiectele sanitare suspendate reprezintă chintesența modelelor de băi minimaliste. Sunt mai ușor de curățat, ocupă mai puțin spațiu și lasă privirea să treacă mai departe fără s-o blocheze printr-un surplus de forme, contribuind astfel la conturarea aspectului aerisit.
Vitra-Metropole Rim-Ex V-Care – Vasul de WC high-tech, de o eleganță simplă
Un vas de WC suspendat cu funcție de bideu adaugă ritualului tău zilnic de igienă personală o experiență naturală și plină de prospețime. Vitra-Metropole Rim-Ex V-Care face acest lucru integrând armonios într-un decor minimalist aspectul elegant și tehnologiile inovatoare care îmbunătățesc utilizarea vasului de WC:
- Opțiuni de spălare multiplă (față și spate)
- Vas din ceramică sanitară, fără margini, pentru o mai bună igienizare
- Capac cu sistem de închidere lentă, igienic și silențios
- Tehnologia V-Care cu control de la distanță oferă cel mai avansat sistem de igienă personală.
Vrei să afli și celelalte avantaje pe care le oferă vasul de WC Vitra-Metropole Rim-Ex V-Care în amenajarea diverselor modele de baie în stil minimalist?
Sună la 021.407.34.34 și programează o ședință de consultanță gratuită cu specialiștii noștri, într-unul dintre cele două showroom-uri Senso Days din București.