Stil industrial – Elemente esențiale în orice decor industrial

Decor in stil industrial cu gresie Diesel Living

Amenajările interioare în stil industrial sunt încă în vogă, deși acest curent estetic a apărut acum mai mult de jumătate de secol. S-a format de la sine, atunci când numeroase fabrici și depozite au fost închise atât în Europa, cât și în SUA, iar spațiile industriale au început să fie adaptate pentru locuit.

Stilul industrial a înglobat, astfel, elementele structurale ale clădirilor (țevi și zidărie) și spațiul deschis, nedelimitat în camere cu destinații specifice, accentuând particularitățile arhitecturale ale pereților, ferestrelor sau scărilor.

Un decor industrial poate fi creat ușor în orice locuință, dacă ții seama de câteva repere stilistice.

Caracteristici ale stilului industrial

  • Paletă cromatică neutră (bej, cafeniu, maro cald, griuri) combinată cu nuanțe metalice de cupru sau bronz și tonuri cărămizii.
  • Materiale frecvent întâlnite în interiorul fabricilor din secolul trecut: lemn, fier, oțel, cărămidă, beton, cât mai nefinisate.
  • Elemente structurale expuse: grinzi, stâlpi, pardoseală nefinisată.
  • Living open space, care poate include, pe lângă bucătărie, și holul sau chiar dormitorul, în cazul apartamentelor de tip loft.
  • Forme geometrice, linii simple, absența ornamentelor.
  • Mobilier funcțional, ce răspunde nevoilor specifice ale locatarilor, dar care surprinde printr-un aspect inedit. De asemenea, în stilul industrial se mizează pe o utilizare judicioasă a resurselor materiale și, în același timp, pe inovațiile tehnologice.
  • Materialele moderne, precum polipropilena, pot beneficia de finisaje metalizate sau antichizate pentru a se încadra perfect în decorurile industriale, având și avantaje ecologice: nu sunt toxice și nu poluează.

Dacă îți place stilul industrial, dar ai prefera să-l adaugi doar ca accent într-un decor mai cald, îți recomandăm câteva elemente decorative și de mobilier care vor crea o atmosferă șic, îndrăzneață și ușor nostalgică.

Concept in stil industrial cu gresie si faianta Diesel Living

Cum adaugi influențe industriale în decor

  • Faianța din ceramică tehnică cu aspect de sticlă încadrată de rame metalice, în nuanțe de verde, gri sau alb, pentru bucătărie sau pentru living.

E suficient să o aplici pe cel mai vizibil perete, cel din dreptul canapelei, de exemplu, ca să obții un aspect inedit și tipic decorurilor industriale.

  • Gresie porțelanată ce reproduce într-o manieră hiperrealistă betonul.

O poți monta atât pe podea, cât și pe perete, pentru a crea o atmosferă modernă și masculină, cu un impact puternic.

Ambele tipuri de materiale ceramice fac parte din colecțiile inspirate din stilul industrial și urban create de parteneriatul a două branduri de renume: Diesel Living și Iris Ceramica.

  • Scaunele cu design semnat Phillipe Starck sunt printre cele mai reprezentative pentru stilul industrial.

Ergonomice prin formele ingenioase și ecologice prin materialele nepoluante, scaunele Starck aduc un plus de șic livingului sau bucătăriei. În plus, sunt disponibile într-o varietate de culori care se armonizează cu cromatica industrială: ruginiu, muștar, crom metalizat, verde salvie, gri, alb, negru.

Living open space cu scaune Kartell Masters de Philippe Starck
Baie design industrial cu baterie lavoar Hansgrohe Axor Starck Organic

Și pentru amenajarea băilor cu influențe industriale te poți baza pe renumitul designer francez.

  • Bateriile de lavoar și alte baterii de baie create de Philippe Starck au contururi organice, în care liniile simple se combină cu cele arcuite în forme surprinzătoare.

La designul impecabil se adaugă tehnologiile inovatoare Hansgrohe ce reduc consumul de apă și îmbunătățesc considerabil experiența utilizării. Metalul cromat, căruia i se alătură uneori și sticla, completează o amenajare elegantă cu influențe industriale.

  • În bucătăria cu influențe industriale se potrivesc foarte bine niște baterii de bucătărie cu aspect retro, precum cele din colecția Old England, de la Franke.

Sunt disponibile în nuanțe de bronz, arămiu sau grafit, iar designul lor aduce în decor niște elemente specifice stilului industrial: țevile.

  • Veiozele, alături de pendule și suspensii cu aspect antichizat, au un loc special în lista noastră.

Să nu uităm că numeroase progrese în iluminatul artificial au fost realizate într-una dintre etapele de început ale Revoluției industriale. Mizează pe corpuri de iluminat ce includ elemente precum lanțuri, țevi, funii, felinare și nuanțe de argintiu, cupru sau bronz, dar combină-le cu becuri ecologice LED, pentru a economisi resursele naturale.

Corpuri de iluminat in stil industrial Ideal Lux si Eglo

Sună la 021.407.34.34 sau fă o programare online pentru o ședință de consultanță gratuită cu specialiștii SensoDays și vei primi recomandări personalizate pentru proiectele tale de amenajare în stil industrial.