ILUMINAT BAIE – Recomandări + poze + întrebări și răspunsuri despre lumina din baie

Iluminat baie

Atunci când renovezi un apartament sau când te muți într-o nouă casă, trebuie să pui la punct chiar și cele mai mici detalii ale imobilului, mai ales dacă îți dorești confort și un aspect ieșit din comun. După ce ai mobilat complet întregul apartament, trebuie să te gândești serios la lumina din cadrul băii, deoarece această zonă este una dintre cele mai importante din casă, fiindcă aici petreci clipe prețioase destinate îngrijirii. Este recomandat să stai cât mai departe de sistemele de iluminat banale și să te orientezi spre cele moderne, nonconformiste și ieșite din comun, pentru că acestea sunt preferatele contemporaneității.

Iluminat baie – Corpuri de iluminat perfecte pentru o baie luminoasă

Poți utiliza atât lumină caldă, cât și rece pentru baie, în funcție de dorințele și de preferințele tale, însă nu uita că ai nevoie de sisteme de iluminat puternice.

În general, persoanele optează pentru iluminarea cu tente de alb, pentru a reda cât mai fidel lumina naturală pe timpul zilei, considerată ca fiind cea mai bună pentru orice activitate ai desfășura, astfel încât vederea să nu fie deranjată. Cea caldă, însă, poate fi folosită cu succes la crearea unei atmosfere ambientale. Ambele variante pot fi combinate pentru un aspect final perfect.

Este recomandat să luminezi corespunzător fiecare colț al acestei camere, deoarece, în această zonă, ai nevoie de lumină mai mult decât în orice altă încăpere a imobilului, fiindcă aici te îngrijești.

Cele mai multe persoane optează pentru iluminatul simplu al băilor, însă, dacă îți dorești ca această zonă să se potrivească de minune cu designul modern al casei, trebuie să găsești o variantă care să îmbine atât partea practică, cât și cea estetică, astfel încât să fii mulțumit pe deplin de rezultatul final.

Tipuri de corpuri de iluminat pe care trebuie să le ai în baie:

  • Pendule

Dacă îți dorești o baie modernă  industrială sau minimalistă, te poți îndrepta spre iluminatul băii în tavan prin intermediul unui pendul nonconformist. Poți alege atât unul cu aspect vintage, cât și unul cu o formă abstractă, astfel încât să se potrivească de minune cu obiectele sanitare de ultimă generație și de înaltă calitate.

Acest tip de iluminat pentru baie se potrivește exclusiv apartamentelor și caselor realizate conform ultimelor stiluri de design apărute, adică celor contemporane, extrem de apreciate la acest moment.

  • Plafonieră

În cazul în care ești o fire mai conservatoare, îți poți îndrepta atenția spre o plafonieră. Acest tip de iluminat este perfect pentru o baie mică, în care spațiul trebuie maximizat.

În funcție de nuanța folosită cu precădere în încăpere, poți lumina această încăpere cu o plafonieră albă sau într-o culoare ieșită din comun. Nu uita că aspectul fiecărui element în parte este extrem de important pentru un design de lux, motiv pentru care ar trebui să alegi un corp de iluminat elegant, cu detalii surprinzătoare.

Iluminat baie
  • Aplică de perete

În ultima vreme, proprietarii au început să monteze pe tavanele din casă oglinzi, pentru un design ieșit din comun, pe lângă cele folosite în mod obișnuit. Dacă te numeri printre aceste persoane și te încântă această idee, atunci alege să luminezi încăperea cu ajutorul unor aplice. Acestea trebuie să fie montate pe toți pereții camerei, astfel încât lumina să fie uniformă.

  • Spoturi

Dacă îți displace ideea de suspensie sau de plafonieră, alege iluminatul băii cu LED. În cazul în care îți dorești un aspect luxos, impresionant, alege să luminezi zona destinată îngrijirii cu ajutorul unor spoturi cu lumină rece. Acestea aduc un plus de rafinament și completează perfect încăperile realizate cu mult bun gust, conform ultimelor tendințe.

În cele din urmă, trebuie să reții faptul că baia este la fel de importantă precum dormitorul casei, de exemplu, motiv pentru care trebuie să-i oferi aceeași importanță, atât la utilare, cât și la decorare. Verifică revistele de design interior și inspiră-te cu încredere din acestea, deoarece în acest fel, poți obține un imobil extrem de creativ și de impresionant.

Nu uita să-ți adaugi în amenajarea casei și puțin din personalitatea ta, indiferent că este vorba de dormitor, living sau de baie, fiindcă doar în acest fel poți avea o stare excelentă de dispoziție în momentul în care îți petreci timpul acasă.

Iluminare baie – Cum obții lumină ambientală în baie?

După ce ai terminat să iluminezi baia cu corpurile de iluminat prezentate mai sus, a venit vremea să te ocupi și de crearea unei atmosfere relaxante pentru momentele în care tot ce-ți dorești să faci este o baie fierbinte și lungă, care să te ajute să elimini stresul acumulat pe parcursul zilei. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ai nevoie de o lumină ambientală în baie, care să completeze și să ajute atmosfera să devină din ce în ce mai intimă și mai liniștitoare.  

Astfel, dacă te numeri printre persoanele care adoră să-și petreacă timpul în mod cât mai destresant, trebuie neapărat să ai în vedere următoarele tipuri de lumină pentru baie:

  • Iluminat pentru oglinda din baie

Dacă îți dorești o baie complet dotată, trebuie să te inspiri cu încredere din iluminatul băilor de lux. Acestea dețin, în majoritatea cazurilor, leduri în jurul ramei de la oglindă, care pot fi folosite atât pentru realizarea unui make-up reușit, cât și pentru momentele în care îți dorești o lumină difuză în timp ce te bucuri de spumantul din cadă. Este indicat să alegi o aplică de oglindă albă, pentru a nu există o discrepanță între cele două elemente.

  • Lampadar

În cazul în care te bucuri de o baie spațioasă, în care poți adaugă orice tip de mobilier și de ornamente, este indicat să iei în vedere amplasarea unui lampadar în apropierea căzii de baie. Acest tip de iluminat are puterea de a crea o atmosferă intimă perfectă. De asemenea, reprezintă o variantă excelentă pentru clipele în care îți dorești să citești în cadă, să bei un vin spumant și să te bucuri de finalul unei zile obositoare.

Iluminat baie
  • Lumânări ambientale

În prezent, majoritatea băilor dețin etajere pe care se pot așeza cu ușurință o multitudine de lumănâri ambientale și parfumate. Acestea au menirea de a împrospăta mirosul din cameră și de a induce o stare profundă de relaxare și de liniște.

În cazul în care nu ai etajere în baie, așază riguros aceste lumănâri în apropierea căzii, pe lavoar și pe pervazul de la geam.

Acestea fiind spuse, nu-ți rămâne decât să alegi una dintre variantele prezentate mai sus și să profiți cât poți de mult de activitățile reconfortante pe care le poți face în baie. Alege să scapi de stările de agitație și de stres pe care ți le pot provoca anumite situații, deoarece o viață frumoasă și împlinitoare poate fi obținută doar în absența acestor stări negative.

Iluminat baie – Imagini cu băi luminate ca la carte

Dacă îți dorești să te simți mândru de designul băii din apartament, este stringent să preiei câte puțin din ideile inovatoare ce se regăsesc în revistele aferente acestui domeniu atât de plăcut și frumos. Pune-ți creativitatea la muncă, alege să amenajezi în mod cât mai diferit față de restul lumii și vei vedea că rezultatul va fi unul neașteptat de frumos.

Pentru început, ca să-ți dai seama ce îți dorești cu adevărat pentru baia din căminul tău, urmărește imaginile de mai jos, ce prezintă numeroase idei inovatoare de amenajare în diferite stiluri extrem de populare și de apreciate în lumea modernă.

Acum că te-ai inspirat, mai trebuie doar să-ți faci curaj să pui în aplicare cele mai îndrăznețe idei de iluminare a băii. Pune pe primul loc nevoile și dorințele tale și luminează camera exact așa cum îți dorești. Cu toate acestea, ai grijă ca designul băii să se potrivească și cu restul casei, pentru a te bucura de o amenajare făcută cu mult stil și eleganță, exact așa cum recomandă specialiștii.

Sursa foto: Pixabay.com, Pinterest.com

Întrebări și răspunsuri frecvente despre iluminatul băii

Cum aleg corpul de iluminat pentru baie?

Este foarte important ca, în momentul în care ajungi la stadiul de iluminare a băii, să ții cont de stilul de design utilizat. Astfel, dacă ai ales să amenajezi baia în stil vintage, îți poți îndrepta atenția spre un pendul cu o nuanță de cupru, iar dacă te pasionează designul minimalist, alege să luminezi cu ajutorul unor aplice sau plafoniere cu un aspect aparte.

La cât timp trebuie înlocuite corpurile de iluminat din baie?

Becurile trebuie schimbate în mod constant, de fiecare dată când încetează să mai lumineze, însă corpul de iluminat trebuie înlocuit în momentul în care se defectează, sparge sau decolorează. Este foarte important să ai în vedere doar iluminatul de înaltă calitate, pentru a fi durabil și rezistent în timp. De obicei, sursele de lumină trebuie să fie înlocuite la aproximativ 5 ani, însă acest termen poate fi modificat în funcție de materialul și de calitatea produsului.

Se poate ilumina baia cu spoturi colorate?

Da. Iluminatul băii poate fi realizat atât cu corpuri de iluminat cu lumină caldă sau rece, cât și cu spoturi electrice cu lumină colorată. Cu toate acestea, dacă vrei să adaugi astfel de obiecte în baie, trebuie să reții că este stringent că acestea să nu reprezinte iluminatul de bază al încăperii, ci doar o variantă de lumină ambientală.

Se poate pune veioza în baie?

Este de preferat să stai cât mai departe de veioze în ceea ce privește baia. Acestea sunt ideale pentru noptierele din dormitor și pentru etajerele din living, fapt pentru care nu sunt agreate în această zonă din casă. Astfel, orientează-te spre un lampadar sau câteva lumânări parfumate și renunță la ideea cu veioza.

Când pot fi folosite candelabrele în baie?

Candelabrele sunt corpuri de iluminat ce debordează de opulență și de stil, motiv pentru care sunt recomandate pentru băile constituie în stilul Art Deco. Acest tip de design este unul preferat de oamenii ce vor să iasă din tipare și care prețuiesc artă și obiectele cu un aspect extrem de fin. Prin urmare, poți folosi aceste obiecte în baie, însă spațiul ar trebui să fie unul mare.

Iluminatul băii poate cuprinde și zona podelei?

Dacă îți dorești foarte mult o casă și o baie contemporană, atipică, luxoasă și plină de farmec, poți adaugă la baza pereților, în zona plintei, o bandă luminoasă într-o nuanță de alb, pentru a lumina rafinat întreaga încăpere. Acest tip de iluminare este folosită adesea de către persoanele care își doresc să epateze prin intermediul designului și care vor să fie cât mai creativi în ceea ce privește amenajarea casei.