Living gri cu alb – cum să creezi o amenajare ultramodernă, menită să impresioneze, doar cu două culori

Living gri cu alb

Livingul este o încăpere importantă a locuinței, care trebuie amenajată cu atenție pentru detalii. Alegând adecvat mobila și decorațiunile, te asiguri că poți petrece clipe plăcute alături de familie și prieteni. Culorile pe care le alegi dau tonul atmosferei de ansamblu pe care o va transmite încăperea. Nuanțele de gri și albul se potrivesc împreună, creând o ambianță elegantă. Acestea pot fi folosite pentru amenajările ultramoderne, care se caracterizează prin elementele surprinzătoare. 

Mai jos, poți afla mai multe despre cum poți să folosești cele două culori ca fundament pentru un design ultramodern inedit al livingului.

Idei de mobilier cu design neobișnuit pentru un living alb cu gri ultramodern

Piesele de mobilier creează o impresie de ansamblu surprinzătoare. Acestea trebuie să se potrivească între ele, astfel încât să se poată surprinde cele mai importante caracteristici ale amenajării alese.

Amenajarea ultramodernă se caracterizează prin:

  • folosirea materialelor naturale;
  • amplasarea unor pereți de sticlă;
  • decorațiunile pentru pereți îndrăznețe;
  • mobila de calitate, cu linii simple și design ergonomic;
  • ferestrele largi, cu vedere cât mai bună spre exterior.

Iată cum să alegi fiecare piesă de mobilier, pentru a amenaja cu succes o sufragerie gri cu alb:

Canapeaua și fotoliile

Canapeaua și fotoliile sunt cele două elemente esențiale pentru orice design reușit pentru living. Acestea trebuie, conform principiilor stilului ultramodern, să fie realizate din materiale de calitate, să aibă linii drepte și nu foarte multe ornamente. 
O opțiune deosebită pentru un design ultramodern neobișnuit sunt canapelele Kartell, care îmbină în mod neașteptat materiale precum cele textile și cele plastice de înaltă calitate, pentru a crea o experiență unică.

Living gri cu alb
Detalii aici

De asemenea, fotoliile de la Gamma Arrendamenti se caracterizează prin design-

ul ergonomic care aduce confort pentru clipele de relaxare, dar, totodată, este păstrat un aspect modern și inovator.

Living gri cu alb
Detalii aici

Masa și scaunele

O altă parte a livingului, a cărei amenajare trebuie să fie luată în considerare cu atenție este cea care conține masa și scaunele. Pentru amplasarea unei măsuțe de cafea, poți să te lași inspirat de cele de la Kartell, care se caracterizează prin diversitatea design-ului. Poți adăuga o un punct de interes al amenajării bicolore prin intermediul unui astfel de obiect de mobilier cu aspect de cristal colorat semi-transparent.

Living gri cu alb
Detalii aici

De asemenea, scaunele transparente colorate din și cele cu suprafețe cu aspect metalic Kartell se îmbină armonios cu nuanțele închise sau deschise din livingul gri cu alb.

Cele mai interesante decorațiuni pentru un living gri cu alb ultramodern

Prin decorațiuni, poți adăuga accente de culoare sau crea unele puncte de interes care atrag privirea. În cazul stilului ultramodern, decorațiunile nu trebuie să copleșească design-ul, ci să pună în valoare ideile creative pe care alegi să le implementezi. 

Iată câteva obiecte decorative inedite, care să se integreze foarte bine într-o amenajare alb cu gri:

Vaze albe sau gri, cu design simplu și modern
Vazele sunt o componentă semnificativă, mai ales în cazul unui design ultramodern, care pune accent pe materialele de calitate și cât mai apropiate de natură. Acestea pot avea culori diferite față de cele alese pentru cameră, pentru a adăuga pete de culoare, care să reprezinte puncte de interes în cadrul ansamblului vizual. Vazele LSA International vin în întâmpinarea diferitelor gusturi, printr-o varietate bogată de materiale și stiluri.

Un ceas, pentru a atrage atenția asupra pereților
Pereții pot fi puși în valoare prin alegerea unui ceas care contrastează cu nuanța acestora. Pentru pereții în tonuri de gri închis, poți alege unul de la NeXtime cu piese aurii vizibile, care să se remarce în lumina scăzută.

Living gri cu alb
Detalii aici

Corpurile de iluminat potrivite

În afară de decorațiunile propriu-zise, și corpurile de iluminat sunt un element important pentru a obține un efect de unitate mai accentuat. Este de preferat ca acestea să aibă un aspect simplu și funcțional, dar fără a ignora inovația. Pentru un design ultramodern, poți alege nuanțe mai reci ale luminii, dacă dorești accentuarea culorilor principale ale încăperii. Becurile cu lumină în nuanțe calde pot duce la atenuarea efectului, creând o atmosferă mai intimă, dacă ți se pare mai potrivit acest lucru. 
De asemenea, în ceea ce privește tipurile de corpuri de iluminat, pe lângă lustre și aplicele pentru perete, poți alege să amplasezi lângă canapea și lampadare elegante Ideal Lux, cu forme alungite, care concentrează atenția pe latura verticală a încăperii.

Cele două culori, gri și alb, se potrivesc foarte bine pentru un living cu design ultramodern. Acestea sunt versatile și, de aceea, poți pune cu ușurință în aplicare opțiunile creative pe care le preferi. În plus, poți obține, prin îmbinarea acestor nuanțe, un efect cât mai natural, specific stilului de amenajare ales.

Sursa foto: Sensodays.ro

Întrebări și răspunsuri frecvente despre livingul gri cu alb

Ce mobilă să aleg pentru un living gri cu alb?

Poți alege oricare dintre cele două culori pentru canapele și fotolii, în funcție de aspectul de ansamblu pe care dorești să îl aibă încăperea. De exemplu, dacă alegi pereți în nuanțe de gri, canapeaua și fotoliile albe pot să reprezinte un element de contrast semnificativ, care să adauge o notă insolită întregii amenajări. 

Ce îmi trebuie ca să decorez un living gri cu alb ultramodern?

Pentru un living gri cu alb în stil ultramodern, e important să alegi decorațiuni inedite, care susțin impresia de ansamblu, fără să o încarce. Poți alege, de exemplu, vaze din cristal transparent și cu efect metalizat sau ceasuri cu design neobișnuit.

Ce corpuri de iluminat să aleg pentru un living gri cu alb?

În funcție de stil, poți alege corpuri de iluminat cu un design mai complex sau mai simplu. Pentru stilul ultramodern, alege obiecte de acest fel cu linii drepte și cu aspect funcțional. De asemenea, poți opta pentru becuri în nuanțe mai reci sau mai calde, în funcție de efectul de ansamblu pe care dorești să-l obții.