Idei pentru petreceri acasă: cum să organizezi un eveniment ca un specialist?

Idei pentru petreceri acasa cum sa organizezi un eveniment ca un specialist

Petrecerile acasă au devenit tot mai populare în ultima vreme. Acest fel de evenimente îți dau ocazia să te întâlnești cu cei dragi și să petreceți timp de calitate împreună. În plus, îți dau posibilitatea de a-ți exersa statutul de gazdă și abilitățile de organizator. 


Vei afla din acest articol ce presupune organizarea unei petreceri acasă, de la decorul și amenajarea spațiului până la servirea mesei. De asemenea, vei putea citi despre ce fel de evenimente poți organiza și ce cadouri să oferi, în funcție de ocazie. Cu puțină inspirație, poți avea parte de o petrecere de neuitat!

Idei de petrecere pentru acasa de unde sa incepi

Idei pentru petreceri acasă: de unde să începi

Atunci când organizezi o petrecere la tine acasă trebuie să ții cont de mai multe aspecte, atât în legătură cu felul în care pregătești casa, cât și cu tematica evenimentului. Dacă nu ai mai organizat un eveniment de acest fel, poate fi copleșitor să te gândești cum să începi. Tot ce trebuie să faci, însă, este să te gândești mai întâi la ce fel de petrecere vrei să îi inviți pe cei dragi.

Tipuri de petreceri acasă

În funcție de ocazia unei astfel de întâlniri, petrecerile pot fi de mai multe feluri. Astfel, poți organiza petreceri cu ocazia zilei de naștere, atât pentru adulți, cât și pentru copii, petreceri de aniversare sau petreceri de sărbători (Crăciun, Revelion, Paște etc.). De asemenea, poți face petrecere de casă nouă, de absolvire, de logodnă sau petreceri speciale pentru bebeluși (baby shower). 

Până la urmă, nu trebuie să ai neapărat un motiv pentru a petrece, important este mai degrabă să creezi cel mai bun context pentru a te întâlni cu familia și prietenii. De altfel, sunt tot mai populare petrecerile tematice: poate fi o cină elegantă, un cocktail party sau chiar o întâlnire dedicată jocurilor de societate. 


În funcție de numărul de invitați, poți organiza o petrecere mai mică sau mai mare. Primul lucru pe care îl poți face este să estimezi câți oameni poți găzdui, fie că este vorba de livingul casei tale sau de un spațiu exterior (grădină sau terasă).

Cum sa organizezi o petrecere acasa

Cum să organizezi o petrecere acasă?

Dacă ai stabilit tipul de petrecere și numărul de invitați, poți începe să planifici marele eveniment. Stabilește data și trimite cât mai curând invitațiile. Fie că alegi să trimiți o invitație digitală, fie că preferi să suni persoanele respective, asigură-te că revii în apropierea evenimentului pentru o reconfirmare a prezenței. 

Ce trebuie să conțină invitația:

  • Data și ora de începere (poți adăuga și durata evenimentului, dacă ți se pare necesar);
  • Tema petrecerii (zi de naștere, aniversare, baby shower, logodnă, petrecere de casă nouă etc.);
  • Cadouri (menționează ce ți se pare important – de exemplu, pentru petrecerea unui copil de 4 ani poți preciza invitaților să evite jucăriile de plastic);
  • Dress code (dacă organizezi un cocktail party, poți preciza că îți dorești să respecte codul petrecerii);
  • Adresa casei (este important să precizezi nu doar adresa exactă, dar și direcții de orientare; poți trimite chiar un mesaj cu share location).

De asemenea, este cel mai bun moment să începi să-ți pregătești spațiul în care va avea loc petrecerea. Fă o listă cu lucrurile de care ai nevoie, cum ar fi pahare si cupe în plus, mai multe farfurii, platouri sau tacâmuri, precum și elemente de decoratiuni. Stabilește meniul, playlistul pentru muzică și dacă vrei să oferi cadouri pentru cei dragi invitați (gift bags).

Organizarea unei petreceri aniversare acasa

Organizarea unei petreceri aniversare acasă

De obicei, atunci când vrei să organizezi o petrecere la tine acasă nu duci lipsă de motive pentru a petrece, ci mai degrabă de exercițiul planificării în sine. Atât timp cât ții cont de câteva aspecte generale, te vei putea concentra și pe detaliile specifice fiecărui eveniment important, cu accent pe felul în care transformi casa într-un spațiu de petrecere.

Decorarea spațiului de petrecere

Spațiul în care va avea loc petrecerea este foarte important, cu atât mai mult dacă este vorba despre un eveniment tematic. Dincolo de motivul acestei întâlniri, este esențial ca locul petrecerii să fie unul primitor în care oamenii să se simtă bine. 


Tocmai de aceea, casa ta poate deveni vedeta evenimentului. În funcție de tema petrecerii, aranjează sufrageria astfel încât să fie suficiente locuri de stat, precum și de dansat, dacă este cazul. De exemplu, dacă nu ai suficient mobilier, poți cumpăra câteva scaune deosebite, pe care le poți integra în livingul tău. Scaunele de la Kartell sunt o alegere inspirată care vor adăuga un plus de eleganță casei tale.

În cazul în care nu vorbim despre o cină, pregătește platouri de aperitive reci sau calde. Indiferent că le gătești chiar tu sau că apelezi la o firmă de catering, asigură-te că ai în bucătăria ta platouri și tăvi de cea mai bună calitate. De exemplu, un platou din porțelan de la Villeroy & Boch Mariefleur va da un aer distins petrecerii tale.

Sensodays.ro Platou oval Villeroy & Boch Mariefleur Basic
Detalii aici.

Pentru o atmosferă deosebită, adaugă lumânari parfumate, vaze spectaculoase cu flori cum sunt cele de la LSA International, precum și muzică în surdină.

Sensodays.ro Vaza LSA International Rotunda h37cm, albastru Sapphire
Detalii aici

Dacă organizezi o petrecere în aer liber, asigură-te că te gândești la toate detaliile: de la iluminatul exterior până la situația în care vremea devine imprevizibilă.

Idei de petreceri acasa Meniul unei petreceri acasa

Meniul unei petreceri acasă

Indiferent de felul petrecerii, trebuie să te asiguri că invitații tăi se vor simți bine la tine acasă. Dacă organizezi o cină, asigură-te că vei avea mai multe feluri de mâncare astfel încât să fie pe gustul tuturor invitaților. 

Dacă ai prieteni vegetarieni, ai grijă să aibă la dispoziție o varietate de gustări adaptate preferințelor lor. Alege numărul de porții întotdeauna în funcție de numărul de invitați, cu un plus de 2-3 meniuri, în cazul în care vin prieteni care nu ți-au confirmat încă. 

Pregătește spațiul în care veți cina încă din timpul zilei. Dacă ți se pare necesar, poți adăuga chiar cartonașe cu numele fiecărui invitat în dreptul locului pe care vrei să-l ocupe la masă. 


Folosește cele mai bune textile decorative pentru masă, de la fețe de masă deosebite, șervete de masă elegante până la inele pentru șervete. Dacă vrei să fii o gazdă apreciată, este recomandat să ai o față de masă calitativă, potrivită pentru orice fel de întâlnire, cum este cea de la Sander Basics Loft, cu protecție anti-pată.

Sensodays.ro fata de masa Sander Basics Loft
Detalii aici

În ceea ce privește băutura, pune la dispoziția mai multe tipuri de la cele răcoritoare (cu și fără acid) până la cele alcoolice, cum este vinul sau berea. Dacă ai nevoie de inspirație, îți poți surprinde invitații cu tot felul de rețete de cocktailuri spectaculoase.

Organizarea unei petreceri pentru copii acasa

Organizarea unei petreceri pentru cei mici acasă

Dacă organizarea unei petreceri pentru adulți poate părea mai ușor de planificat, o petrecere pentru cei mici are nevoie de mai multă atenție pentru detalii. De cele mai multe, petrecerile pentru copii sunt cu ocazia zilelor de naștere și au teme specifice vârstei. Alege tema petrecerii împreună cu copilul tău și reconfirmă decizia înainte de a cumpăra elementele de decor personalizate.

Decorarea spațiului de petrecere

Dacă petrecerea are loc în sufrageria casei tale, asigură-te că simplifici cât mai mult spațiul. Îndepărtează obiectele valoroase, ușor de deteriorat sau stricat, precum și obiecte care ar putea fi periculoase pentru micuți. Copiii au multă energie, așa că dă-le cât mai mult spațiu pentru a se juca și dansa. 

În funcție de tema aleasă, poți decora camera cu baloane personalizate, ghirlande și alte decorațiuni. Te poți gândi și la un colț al camerei pe care să-l decorezi cu un fundal simpatic pentru fotografii.

Meniul unei petreceri pentru copii acasa

Meniul unei petreceri pentru copii acasă

Dacă este o petrecere pentru copii mici, pune la dispoziția lor gustări simple și cât se poate de sănătoase, ușor de mâncat, precum și sucuri naturale, cu cât mai puțin zahăr adăugat. Folosește farfurii și platouri din materiale rezistente sau chiar din carton biodegradabil.


Dacă vorbim despre petrecerea unor copii mai mari, poți face un prânz simpatic în care să poți folosi farfurii din porțelan și tacâmuri din inox, precum și alte elemente care țin de servirea mesei pentru copii. De exemplu, acest set de la Villeroy & Boch este realizat special pentru copii, articolele având dimensiunea perfectă pentru aceștia.

Indiferent de tipul farfuriilor pe care le vei folosi, alege un tort pe măsura petrecerii și a sarbatoritului. Îl poți personaliza cu personajul preferat sau poți opta pentru o variantă mai elegantă, în funcție de vârsta pe care o aniversează micuțul.

Cum alegi cadoul perfect pentru petrecere

Cum alegi cadoul perfect pentru petrecere?

Dacă organizezi o petrecere pentru cineva drag, îți dorești, cu siguranță, să-i oferi și un cadou pe măsură. Atunci când alegi cadourile pentru ocazii speciale, ia în calcul mai multe aspecte printre care și tipul de aniversare. 

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le poți face este să cumperi în funcție de hobby-urile sarbatoritului. Cadourile pentru pasionați aduc mai multă bucurie pentru că se transformă într-o adevărată declarație de apreciere față de persoana respectivă. Nu este doar un cadou ales în criză de timp și idei, ci unul cu însemnătate. De exemplu, cadourile pentru iubitorii de cafea pot fi de la seturi de cești de cafea până la o cafetieră sau un expressor.

Alegerea cadoului perfect ar trebui să fie personalizată pentru fiecare sărbătorit în parte. Acordă-ți timp să te gândești, să faci un research discret, să cauți cele mai interesante opțiuni. Este esențial să încerci să cumperi cadourile pe care știi că celelalt le-ar aprecia, nu neapărat ce ți-ar plăcea ție să primești.


Dacă vrei să oferi invitaților tăi mici cadouri ca semn de mulțumire pentru că au venit la petrecerea ta, alege lucruri cu mult bun gust, care pot fi de folos prietenilor tăi. De exemplu, poți oferi lumânări parfumate de bună calitate cum sunt cele de la Berger Dare, realizate din 100% ceară vegetală și turnate manual într-un suport elegant din sticlă cu modele reliefate argintii.

Sensodays.ro Lumanare parfumata Berger Dare Bleu & Vert Zeste de Verveine
Detalii aici

Dacă și tu ești îndrăgostit de casa ta, este firesc să vrei să-i ai aproape pe cei dragi și să vă întâlniți cu tot felul de ocazii. Organizarea unei petreceri la tine acasă poate fi cel mai bun context pentru crearea unor amintiri incredibile alături de familie și prieteni. 

Pentru a planifica o petrecere exact ca un specialist în domeniu, trebuie să ții cont de fiecare invitat în parte. În plus, trebuie să te gândești la faptul că poate invitații vor uita, în timp, tema petrecerii sau ce aperitive au avut pe masă, dar își vor aminti felul în care s-au simțit în casa ta! 

Sursa foto: Sensodays.ro, Pexels.com, Unsplash.com.