Degustare de vinuri: Află cum se degustă corect un vin și ce pahare trebuie să folosești în funcție de băutura servită!

Degustare de vinuri

Degustarea de vinuri este privită, astăzi, ca o adevărată artă și nu doar de către somelieri. Iubitorii acestei licori au învățat cum să aprecieze o băutură de calitate și să aleagă vinuri speciale pentru a avea parte de arome autentice. Regulile de etichetă spun că pentru fiecare tip de vin există un pahar de servire diferit, iar unii specialiști afirmă că forma cupei influențează gustul băuturii. Pentru a scoate în evidență un vin bun, acesta se asociază, deseori, cu mâncarea. Simțurile sunt puse, astfel, la încercare, iar degustarea devine un răsfăț, o experiență aparte.

Degustarea de vinuri: Cum se pregătește degustarea vinului

Vinul este o băutură complexă și sofisticată, iar pentru a pătrunde în tainele degustării este necesar să fie înțelese calitățile acestei licori. De la miros și gust, până la culoare și limpezime. Toate aceste caracteristici fac dintr-un vin, ceva special, original și autentic. Încăperea și ambientul în care se desfășoară degustarea vinului sunt extrem de importante și pot influența întregul proces. Specialiștii recomandă ca mirosurile puternice (parfum, lumânări, tutun) să fie evitate, pentru că interferează cu aromele vinului și le diminuează. În cazul în care îți dorești să organizezi o degustare de vinuri restrânsă, cu prieteni apropiați, la tine acasă, poți face acest lucru. Ține cont de faptul că spațiul de degustare trebuie să fie aerisit, iar masa încăpătoare, pentru a putea pune mai multe pahare cu diferite sortimente de vin. Alege o față de masă, nu un napron, iar dacă dorești să servești și mâncare, așează mai multe platouri pe mijloc. Este important ca farfuriile și tacâmurile să nu ocupe tot spațiul deoarece, în caz contrar, va fi doar o cină cu prietenii și nu o degustare de vinuri. Pentru ca invitații să se simtă confortabil, asigură-te că în spațiul în care are loc degustarea există o canapea confortabilă. Dacă vrei ca totul să decurgă “ca la carte” trebuie să te asiguri că ai la îndemână ustensilele necesare. Vei avea nevoie de:

  • mai multe seturi de pahare de vin (de diferite mărimi, pentru toate tipurile de vin ce urmează să fie degustate)
  • tirbușon
  • coș pentru prezentarea vinurilor sau un suport special
  • decantor de vin
  • dopuri ermetice sau vacuumate (stopeur) – acestea închid ermetic sticla cu vin, astfel încât el să poată fi servit ulterior, în condiții optime
  • frapieră

Atunci când totul este pregătit, degustarea poate începe!

Tehnici de degustare a vinului

Pentru a fi degustat, vinul trebuie să aibă o anumită temperatură și, în funcție de tipul și culoarea acestuia, este absolut necesar să fie servit în paharul potrivit:

  • Vinul alb trebuie servit rece, iar un pahar îngust, cu gura mică, este perfect (de obicei are forma de U) deoarece ajută la păstrarea temperaturii optime a băuturii;
  • Vinul roșu este puternic aromat și are nevoie de aer pentru ca aromele să se disperseze. Tocmai din acest motiv se servește dintr-un pahar cu bol mare, semioval. Temperatura optimă de servire este de 14-18 grade, în funcție de vechimea vinului;
  • Vinul rose poate fi consumat la 8-10 grade, dintr-un pahar cu o cupă scurtă și cu buza puțin evazată, pentru a direcționa băutura către vârful limbii, unde papilele sunt mai receptive și mai sensibile la gustul dulceag al unui rose de calitate;
  • Vinul spumant trebuie servit dintr-un pahar îngust, cilindric, pentru a-i păstra cât mai mult bulele. Temperatura potrivită de consum este între șase și zece grade.
Degustare de vinuri - paharul potrivit

Degustarea propriu-zisă începe cu turnarea în pahar a vinului. Niciodată nu se umple cupa! Pentru început se pune o treime din pahar, apoi urmează tehnicile speciale de degustare, ce trebuie efectuate într-o anumită ordine:

  • paharul se ține întotdeauna de picior, nu de cupă, deoarece ar influența temperatura vinului;
  • paharul se înclină ușor pentru a se observa nuanțele și reflexiile vinului, apoi se îndreaptă pentru a fi surprinsă intensitatea culorii;
  • paharul se rotește ușor (începătorii pot face acest lucru fără să ridice paharul de pe masă) pentru a elibera aromele vinului, apoi băutura se miroase;
  • când începi să guști, soarbe ușor din pahar, apoi plimbă lichidul dintr-o parte în alta a gurii;
  • vinul se ține în gură între patru și doisprezece secunde, iar somelierii nu înghit niciodată băutura, ci o scuipă;
  • pentru a scăpa de gustul unui anumit sortiment se pot consuma brânzeturi nesărate, iar pentru vinurile roșii fructe sau ciocolată.

Așadar, pașii unei degustări corecte de vinuri nu sunt dintre cei mai eleganți, dar ajută la evaluarea corectă a băuturilor servite.

Degustare de vinuri: Secretele unui vin bun

Atunci când somelierii evaluează un vin, îi caută, de fapt, defectele și calitățile încercând să răspundă la mai multe întrebări despre densitatea, tăria, buchetul aromatic al vinului și nu numai. Multe dintre “defectele” acestei băuturi pot fi depistate foarte simplu prin intermediul mirosului și al gustului. Culoarea și aciditatea sunt alte caracteristici care joacă un rol important în evaluarea acestei băuturi. După degustare se analizează anumite particularități ale băuturii și se dă verdictul final. Pe lista “defectelor” vinului se află și:

  • Dacă vinul are un miros neplăcut de beci sau de pivniță udă este posibil ca dopul de plută să fi fost contaminat cu anumite ciuperci minuscule. Somelierii îl numesc vin bușonat;
  • Un vin cu o culoare mai tulbure, care și-a pierdut din arome și are un gust amărui este, cu siguranță, oxidat. Vinul roșu oxidat devine portocaliu sau brun. Vinul alb, în schimb, capătă o culoare ușor maronie;
  • Dacă vinul degustat nu face parte din categoria spumantelor sau a vinurilor perlate, dar are, totuși, o aciditate sau urme de efervescență, înseamnă ca “a fiert”. Adică a fermentat în sticlă. Nici aroma acestuia nu este una plăcută, miroase, de obicei, a drojdie;
  • Vinul care are o culoare maronie și miroase de parcă ar fi fost gătit, poartă numele de vin maderizat. Acest lucru înseamnă că a fost expus mult timp la căldură.

Dacă vinul nu are nici unul dintre aceste defecte, atunci trebuie căutate calitățile licorii, pentru a fi convins că ai în pahar un vin bun!

  • Un vin robust, “cu greutate”, va fi dens, datorită unui conținut mare de alcool sau glicerină. Îți poți da seama de acest lucru, dacă atunci când rotești paharul, rămân urme pe pereții săi;
  • Aciditatea vinului este un compus care conferă prospețime și fără de care vinul ar fi searbăd, plat, dacă gustul este aromat și intens, clar, este un vin calitativ;
  • Dulceața vinului este dată de calitatea fructelor și de soiul strugurilor, dar provine și din zahărul rezultat în urma fermentării. Nu căuta acest gust la vinurile seci;
  • Un vin roșu vechi va avea o culoare rubinie sau chiar cărămizie, iar un vin roșu “tânăr” va fi colorat în roșu intens cu nuanțe de violet.

Așadar, degustarea vinului, pe lângă faptul că este un adevărat ritual, poate deveni și un prilej bun de socializare pentru iubitorii acestei licori. Dacă ai prieteni care nu știu cum să aprecieze un vin bun, cu siguranță vor învăța destul de repede.

Degustare de vinuri: scurtă istorie a vinurilor scumpe

Prețul, alături de renumele producătorului reprezintă, de multe ori, o garanție a calității, atunci când este vorba despre un vin bun, autentic. Tocmai din acest motiv, costul unei sticle pornește de la câțiva lei și ajunge la sute de mii de euro.

Cea mai scumpă sticlă cu vin a fost vândută în 1985, în cadrul unei licitații organizată de casa Christie’s din Londra. A costat aproape 160 de mii de dolari. Este vorba despre un vin roșu, franțuzesc – Chateau Lafitte (Bordeaux) din 1787. Pe sticlă erau inscripționate inițialele președintelui american Thomas Jefferson și se presupune că sticla i-a aparținut. Prețul a fost influențat, bineînțeles, și de acest fapt.

Degustare de vinuri - paharul potrivit

Cel mai scump vin, care poate fi degustat și astăzi este Montrachet Domaine Romanee Conti din 1971, iar o sticlă a fost vândută în cadrul unei licitații cu aproape douăzeci și patru de mii de dolari. Vinurile românești, deși foarte apreciate, nu au ajuns să coste sume exorbitante. Cabernet Sauvignon Murfatlar din 1937 (roșu, demisec) a fost vândut cu opt sute de euro.

Iubitorii acestei băuturi, știu, cu siguranță, că un vin bun merită un preț corect!

sursa foto: shutterstock.com, conchaytoro.com