USTENSILE DE BUCĂTĂRIE – Organizarea acestora în zona de gătit

USTENSILE DE BUCĂTĂRIE

Orice bucătar iscusit are nevoie de ustensile de bucătărie pe care să le folosească la prepararea celor mai delicioase mâncăruri. Chiar dacă vrei doar să prăjești câteva ouă sau să faci o tocăniță de nota 10, ai nevoie ca aceste instrumente să se afle în proximitatea spațiului de lucru, astfel încât să ajungi cu ușurință la ele.

Doar în acest fel, momentele petrecute în bucătărie se pot transforma într-un timp destinat relaxării și destresării. Este foarte important ca clipele destinate gătirii delicateselor pentru cei dragi să fie cât mai frumoase, pentru a nu fi considerate drept o corvoadă, un lucru necesar, ci o plăcere, o activitate realizată din iubire și dorință.

 Din acest articol vei afla care sunt principalele ustensile utile în bucătărie și câteva modalități de organizare eficientă a lor.

Care sunt cele mai folosite ustensile în bucătărie?

De câte ori se întâmplă să folosești formele pentru brioșe? Probabil destul de rar, adică doar în momentele în care ți se face poftă de ceva dulce. Acest lucru se întâmplă cu foarte multe, instrumente de bucătărie, care pot fi utilizate doar într-un anumit scop, la preparate specifice.

Cu toate acestea, există câteva obiecte utilizate adesea și aproape la toate mâncărurile.  Printre acestea se numără răzătoarea și polonicul, care trebuie să fie de o calitate superioară, pentru a oferi durabilitate în timp și rezistență sporită.

Lista completă a celor mai utilizate ustensile de bucătărie cuprinde:

  • Răzătoarea

Răzătoarea poate fi folosită atât pentru a mărunți morcovul pentru ciorbă sau tocăniță, cât și pentru a rade cașcavalul pentru pastele gătite în stil italienesc. Este recomandat ca aceasta să fie din inox, foarte ascuțită și destul de mare ca dimensiune, astfel încât să fie ușor de manevrat.

  • Polonic

Acesta nu este specific ciorbei, ci poate fi util și în cazul celorlalte preparate lichide. Este de preferat ca întotdeauna să te orientezi spre un polonic rezistent, astfel încât să nu se deterioreze la temperaturi de până la 220 de grade. Această ustensilă de bucătărie poate fi din lemn sau din inox, deoarece ambele materiale sunt de calitate.

  • Spatula

Un alt obiect de bucătărie utilizat de majoritatea gospodinelor este spatula. Aceasta este ideală pentru întoarcerea alimentelor în tigaie în timpul procesului de gătire, întrucât dispune de un mâner lung, ideal pentru evitarea evenimentelor neplăcute. Acesta face parte din ustensilele care pot fi fabricate din silicon.

  • Furculiță pentru friptură

În cazul în care nu te descurci să gătești foarte bine cu spatula, ia în vedere o furculiță pentru friptură, cu doi dinți mari, lungi și foarte ascuțiți. Este de preferat ca aceasta să fie din inox, pentru a nu rămâne dezamăgit după câteva utilizări.

  • Tel

Nu există om care să nu fi folosit vreodată un tel. Acesta este ușor de utilizat și nu poate lipsi din nicio locuință. Se încadrează în categoria ustensilelor de bucătărie fără de care maioneza nu mai poate fi la fel de gustoasă, iar checurile la fel de savuroase.

USTENSILE DE BUCĂTĂRIE
  • Paletă pentru paste

Românii adoră pastele la fel de mult precum iubesc carnea. În cazul în care aceste două ingrediente sunt combinate, nu poate fi decât curcubeu pe cerul gurii. Pastele sunt extrem de ușor de preparat și cu o rapiditate ieșită din comun, motiv pentru care din bucătăria ta nu poate lipsi paleta concepută special pentru acestea.

  • Termometru pentru cuptor

Unele delicatese trebuie gătite cu mare rigurozitate și într-un mod extrem de exact. Astfel, se poate ca în unele dăți să ai nevoie de un termometru cu ajutorul căruia să ții sub control temperatura din cuptor. Acesta trebuie să aibă un afișaj ușor de citit și să reziste până la 300 de grade.

  • Timer

Așa cum trebuie să știi uneori temperatura exactă din cuptor, la fel se poate ca la unele rețete să ai nevoie de un timp anume de răcire sau de încălzire a unor alimente. Pentru a face acest lucru ca la carte, ai nevoie de un timer, care să sune în momentul în care expiră timpul de gătire.

  • Sită

Sita este un exemplu de ustensilă de bucătărie care se folosește la aproape toate preparatele. Din acest motiv, este ideal ca aceasta să fie din inox, pentru a fi de calitate superioară. Te poți orienta spre un model cu mâner, astfel încât să-l poți agăța de oală sau de bol.

În cazul în care din bucătăria ta lipsesc unul sau mai multe dintre instrumentele prezentate mai sus, trebuie neapărat să realizezi o listă de cumpărături în care să treci tot ceea ce ai nevoie în spațiul de gătit. Este foarte important să dispui de toate obiectele necesare, pentru ca delicatesele să fie lăudate de toți membrii familiei, iar timpul destinat gătirii să fie o adevărată plăcere.

Ustensile de bucătărie – Modalități de organizare a acestora în spațiul de gătit

Toată lumea își dorește ca locuința să arate fabulos. Pentru asta, ai nevoie de creativitate, originalitate și de mult simț practic. În plus, trebuie să reții că, pentru a avea o casă frumoasă, nu trebuie să pui accentul doar pe dormitoare sau living, ci și pe bucătărie, deoarece aici se petrece o mare parte din timpul destinat celor dragi.

Este esențial să știi că bucătăria nu trebuie doar să aibă mobilă de calitate într-o nuanță deosebită și să arate spectaculos la prima vedere, ci aceasta trebuie să fie utilată cu toată aparatura specifică spațiului destinat gătitului.

Așa cum roboții de bucătărie trebuie să aibă un loc specific, la fel se întâmplă și în cazul ustensilelor. Acestea trebuie așezate într-un loc ușor accesibil, aproape de aragaz și cuptor, astfel încât bucătarul familiei să poată ajunge cu rapiditate la acestea.

Astfel, acum că ai aflat ce ustensile sunt necesare în bucătărie, trebuie să iei la cunoștință și modalitățile în care le poți așeza în zona de gătit:

  • Pe perete

În ultima vreme, oamenii au început să se concentreze să aleagă în număr din ce în ce mai mare ustensilele poziționate pe perete, chiar lângă zona destinată gătitului. Acest tip de amenajare este unul extrem de cool și modern, dar practic și util în același timp, deoarece de fiecare dată când ai nevoie de o spatulă sau de o furculiță, doar întinzi mâna și iei. Ai nevoie doar de un suport pe bază de magnet, pe care să așezi instrumentele cel mai des utilizate.

  • În sertare

Nu există bucătărie care să nu aibă un dulap cu numeroase sertare. Este recomandat ca în primele dintre acestea să depozitezi instrumentele de care ai nevoie. Cel mai bine ar fi ca în primul să așezi răzătoarea, polonicul și toate celelalte ustensile folosite în mod frecvent, iar în cel de-al doilea să le pui pe cele de care nevoie mai rar.

  • Pe dulap

Ce spui de câteva boluri din inox în care să așezi obiectele de bucătărie preferate? În acest fel, le poți muta după bunul plac, exact în zonele în care ai nevoie de acestea. Este stringent să alegi mai multe modele mari, astfel încât să-ți încapă toate instrumentele necesare.În cazul în care nu te fascinează vasele din inox pentru unelte, poți alege altele din ceramică cu modele surprinzătoare, însă ai grijă ca acestea să se potrivească de minune cu design-ul încăperii. Spre exemplu, dacă spațiul de gătit prezintă mai multe nuanțe de roșu sau portocaliu, nu te orienta spre accesorii de bucătărie verzi sau albastre, ci alege unele crem, albe, negre sau maro.

Fiecare bucătărie în parte este diferită. Este esențial să găsești modalitatea de depozitare specifică ție și nevoilor tale, care să se potrivească cel mai bine dorințelor și ideilor tale de amenajare. În plus, alege întotdeauna partea practică a lucrurilor, însă nu uita că și latura estetică este extrem de importantă, mai ales pentru liniștea ta psihică și sufletească.

Astfel, alege să poziționezi ustensilele pe perete doar în cazul în care dispui de o faianță simplă, fără model, pentru a nu încărca inutil aspectul camerei. În caz contrar, riști să anulezi eforturile făcute pentru ca aceasta să arate într-un mod inedit și să te îndrepți puternic spre kitsch.

În cazul în care consideri că ți se potrivește mai bine varianta cu instrumentele din sertare, ia în vedere și dimensiunea acestora și celelalte lucruri de care ai nevoie în bucătărie. Astfel, dacă nu ai unde să depozitezi prosoapele sau condimentele, scoate ustensilele și găsește-le un alt loc.

În ceea ce privește depozitarea acestora pe dulap, trebuie să fii conștient de faptul că spațiul de pregătire a mâncării se diminuează, deoarece bolurile realizate în mod special în acest sens sunt destul de mari și ocupă mult loc util. Astfel, dacă bucătăria este mica, trebuie să te concentrezi pe maximizarea acesteia, motiv pentru care cel mai bine ar fi să alegi să le poziționezi pe tabla magnetică de pe perete.

În cele din urmă, este strigent să te informezi pentru a ști cu exactitate care sunt lucrurile de care ai nevoie, să ai puțină experiență în spate și să îți dorești să devii din ce în ce mai bun atât pentru tine, cât și pentru cele mai importante persoane din viața ta.

În cazul în care îți dorești ca nimic să nu știrbească aspectul impecabil al bucătăriei, cere ajutorul unui designer de interior cu vaste cunoștințe în domeniu, care să te ajute cu tot ceea ce ai nevoie. În acest fel, reușești să obții încăperea mult visată și scapi de stresul amenajării perfecte.

Este foarte important să te simți excelent în propria locuință, pentru a putea răzbi la locul de muncă, în fața problemelor și în viața de zi cu zi. Prin urmare, alege confortul și calitatea, pentru a fi fericit și mândru de rezultatul final.

Sursa foto: unsplash.com

Întrebări și răspunsuri frecvente despre ustensilele de bucătărie

Care sunt ustensilele de bucătărie?

Ustensilele de bucătărie sunt instrumentele folosite la pregătirea mâncării, precum spatula, termometrul, furculița pentru friptură, sita, formele de brioșe sau alte obiecte utile la gătit. Tot în această categorie intră și cele utilizate la mutarea preparatelor dintr-un vas în altul, cum e cazul polonicului.

Ce mărci de ustensile de bucătărie sunt bune?

Cele mai bune recomandări le au mărcile Fissler și Weiss, care oferă calitate premium la costuri atractive. Acestea sunt realizate din materiale durabile, suportă temperaturi ridicate și sunt ușor de curățat.

Care sunt cele mai bune instrumente de bucătărie?

Cele mai bune ustensile sunt realizate dintr-un material durabil și rezistent, pentru ca investiția făcută să fie una inteligentă. De aceea, în momentul în care alegi uneltele de bucătărie, trebuie să pui accent pe calitate, nu pe prețul acestora, mai ales dacă îți dorești să nu fii dezamăgit.

Cum se depozitează corect ustensilele de bucătărie?

După ce folosești un anumit instrument de bucătărie, e bine să îl speli imediat și să îl lași la uscat. Ulterior, îl poți depozita fie în sertare sau dulapuri, fie într-un suport special, așezat pe blat sau suspendat pe perete.

La categoria ustensile de bucătărie intră și oalele și tigăile?

Nu, oalele și tigăile fac parte din seria recipientelor pentru gătit. În categoria ustensilelor intră doar termometrul, răzătoarea, spatula, polonicul și alte astfel obiecte de care te folosești pentru a pregăti sau muta mâncarea dintr-un vas în altul.