Toată lumea spune că bucătăria este inima casei, și chiar așa este. Nu doar că acesta este spațiul în care fiecare dintre noi își începe ziua cu o cafea fierbinte sau cu un ceai aromat, și încăperea în care se reunește toată familia la cină, dar și prietenii tot aici vor să-și petreacă timpul atunci când te vizitează sau când ești gazda unei petreceri.
De asemenea, amenajarea bucătăriei contează foarte mult atunci când vrei să vinzi o locuință, având un efect considerabil asupra valorii sale pe piața de imobiliare.
Cuprins
Elemente esențiale în proiectele de amenajări bucătării
Indiferent de suprafața pe care o ai la dispoziție, înainte de a începe efectiv amenajarea unei bucătării trebuie să stabilești atât materialul, dimensiunile și designul mobilierului și a echipamentelor electrice, cât și amplasarea acestora.
Pentru că activitățile din bucătărie depind nu doar de sursele de curent electric, ci și de instalația de gaze și de apă, primul pas este să pui la punct configurația bucătăriei tale și triunghiul optim de lucru. După aceea, te poți concentra asupra alegerii elementelor esențiale.
Cum stabilești triunghiul optim de lucru
Imaginează-ți că gătești rețeta ta preferată. Mai întâi scoți ingredientele din frigider, apoi le cureți și le speli, le toci și, în final, le pui în tigaie. Cu siguranță vrei să faci toate aceste lucruri din cât mai puține mișcări, pentru că oricât de mult ți-ar plăcea să petreci timp în bucătărie, la un moment dat obosești.
Din acest motiv, regula triunghiului optim de lucru este încă aplicabilă în amenajarea bucătăriilor ergonomice. Aceasta respectă fluxul natural al mișcărilor și te ajută să economisești timp și energie.
Concret, pentru a nu face mai multe mișcări decât sunt necesare atunci când gătești, cele trei zone principale ale bucătăriei trebuie să formeze un triunghi cu dimensiunile laturilor cuprinse în intervalul 120-270 cm.
Zonele principale ale oricărei bucătării, indiferent de stilul de amenajare, sunt:
- Zona de depozitare (frigiderul)
- Zona de preparare (chiuveta și blatul de lucru)
- Zona de gătit (aragazul sau plita și cuptorul)
Cum alegi blatul de bucătărie
Un singur blat de lucru ar putea fi insuficient, așa că în măsura în care spațiul îți permite, poți amenaja mai multe blaturi de dimensiuni diferite, astfel:
- Două blaturi de-o parte și de alta a chiuvetei: unul de cel puțin 40 cm și altul de cel puțin 60 cm.
- Două blaturi de-o parte și de alta a aragazului: unul de cca. 30 cm și altul de cca. 40 cm.
- Un blat lângă frigider, pe partea spre care se deschide ușa, de cca. 35-40 cm.
Dacă ai o bucătărie mică și îngustă, păstrează pentru blatul de lucru dintre chiuvetă și aragaz cel puțin 90 cm.
Orientează-te către blaturile realizate din materiale rezistente, care nu se zgârie și în care nu se infiltrează apa. Evită, așadar, blaturile din PAL în favoarea celor din piatră (opțiunile cele mai populare sunt granitul și marmura).
Blaturile din piatră sunt adecvate multor stiluri de amenajare și au un aspect elegant, însă necesită o întreținere periodică pentru a-și păstra calitățile. Alternativa modernă o reprezintă blaturile de bucătărie din cuarț, durabile, rezistente, care se comportă la fel ca piatra, fără să necesite tratamente suplimentare.
Cum alegi chiuveta și bateria de bucătărie
Când alegi chiuveta de bucătărie și bateria de bucătărie trebuie să ai în vedere următoarele aspecte:
- Speli multe vase? Alege o chiuvetă cu scurgător, care te ajută să menții blatul uscat.
- Ai nevoie de două spații separate, unul pentru vase și unul pentru legume? Alege o chiuvetă cu cuvă dublă.
- Ai o bucătărie mică? Alege o chiuvetă cu o singură cuvă sau o chiuvetă pe colț.
- Folosești și o mașină de spălat vase? Alege o chiuvetă cu o cuvă ovală sau rotundă, încastrabilă, în care să clătești vasele rapid.
Cele mai folosite materiale pentru chiuvete sunt următoarele:
- Inox (oțel inoxidabil)
- Compozit (amestec de cuarț și rășini naturale sau de fibră de sticlă și plastic cu un strat protector sintetic)
- Ceramică
- Sticlă
Chiuvete de bucătărie din inox
- Sunt foarte durabile și rezistente la coroziune.
- Se întrețin ușor.
- Sunt disponibile într-o varietate de forme (chiuvete din inox satinat, chiuvete din inox microtexturat, texturat sau microdekor).
- Se pot deforma dacă tabla de inox are sub 0,5 mm.
Chiuvete de bucătărie din compozit
- Sunt rezistente la zgârieturi, la lovituri și la temperaturi ridicate.
- Se întrețin ușor.
- Sunt disponibile într-o varietate de culori.
- Nu trebuie expuse la acizi sau solvenți.
Chiuvete de bucătărie din ceramică
- Au o textură fină.
- Nu se decolorează și nu se pătează.
- Sunt rezistente la temperaturi înalte și la contactul cu substanțe acide.
- Fiecare design este unic.
- Sunt sensibile la șocuri puternice.
Chiuvete de bucătărie din sticlă
- Au un design modern și luxos.
- Sunt dure și compacte.
- Au o rezistență relativ scăzută la șocuri puternice.
Dintre chiuvetele de bucătărie din ceramică se disting cele de la Franke, realizate din Fraceram, un material inovator, extrem de dur și rezistent la zgârieturi, temperaturi ridicate și pete.
Tot la Franke găsești chiuvete dintr-un alt material compozit inovator – Fragranite, atât modele clasice, cu o cuvă și un picurător pe stânga ori pe dreapta, cât și chiuvete cu două cuve egale sau asimetrice, în diferite nuanțe și forme, în funcție de preferințele și nevoile tale.
- Realizat din 80% nisip de cuarț și 20% rășină acrilică foarte dură, materialul Fragranite beneficiază de un tratament special care reduce dezvoltarea bacteriilor.
- Tehnologia Sanitized cu ioni de argint diminuează cu 99% multiplicarea bacteriilor pe suprafața chiuvetei de bucătărie din Fragranite, fără să afecteze rezistența la pete și la temperaturi ridicate.
Bateriile de bucătărie sunt obiectele utilizate cel mai frecvent într-o bucătărie. De aceea, ai nevoie de cele mai inovatoare produse, care sunt ușor de folosit și îți înlesnesc activitățile casnice.
Mizează pe baterii de bucătărie premium, cu caracteristici de tipul:
- Pipă rotativă/extractibilă și/sau reglabilă pe diferite niveluri de înălțime
- Pipă articulată, ideală pentru umplerea cu apă a recipientelor aflate pe blatul de bucătărie sau pe plită
- Mâner ergonomic
- Furtun flexibil din oțel inoxidabil (eventual protejat cu un strat de plastic)
- Aerator integrat
- Sistem de duș cu mai multe funcții de jet
Bateriile de bucătărie premium de la Franke întrunesc o mare parte dintre caracteristicile de mai sus, fără să facă în vreun fel rabat de la aspectul deosebit de elegant, adecvat atât decorurilor moderne, cât și celor retro ori clasice.
Cum alegi aparatele electrocasnice
Electrocasnicele sunt esențiale în orice bucătărie și, din fericire, în prezent dispui de mult mai multe opțiuni spre deosebire de anii trecuți.
Aragazul tradițional pare ușor anacronic dacă ne gândim la variantele de electrocasnice independente, plită și cuptor, care pot fi încorporate în mobilier. Avantajul acestora este că îți permit mai multe configurații în amenajarea bucătăriei, în cazul celor electrice chiar fără să mai depinzi de sursa de alimentare cu gaz.
Tipuri de plite incorporabile
În funcție de alimentare:
- Plite pe gaz
- Plite electrice
- Plite mixte
În funcție de caracteristici:
- Plite cu grătare de fontă
- Plite cu suprafața vitroceramică
- Plite cu inducție
- Plite cu arzător Wok
Oferta de plite incorporabile este extrem de variată și în ce privește dimensiunile sau culorile. Astfel, poți include în amenajarea bucătăriei tale o plită cu lățimea de numai 30 cm și două arzătoare, dacă dispui de o suprafață mică sau pur și simplu nu obișnuiești să gătești prea mult. De asemenea, în bucătăriile mari poți integra plite încorporabile cu patru arzătoare, dispuse pe o lățime mai mare de un metru.
În ce privește culorile, îți va fi deosebit de ușor să găsești plita potrivită, fie că decizi să-ți amenajezi bucătăria în stil modern, industrial, clasic sau rustic. Există modele de plite încorporabile negre, albe, gri, bleu, argintii, arămii, crem și așa mai departe.
Tipuri de cuptoare incorporabile
Cuptoarele incorporabile sunt preferabile în orice bucătărie, pentru că pot fi montate în orice parte a mobilierului, inferioară sau superioară.
În funcție de alimentare:
- Cuptor pe gaz
- Cuptor electric
Modelele electrice de cuptoare incorporabile sunt mai practice și mai eficiente, în primul rând pentru că nu depind de sursa de gaz, și în al doilea rând pentru că au mai multe funcții și se încălzesc mai rapid și într-un mod uniform.
Hotele contribuie la păstrarea unei atmosfere primitoare în bucătărie, eliminând mirosurile din timpul gătirii. Sunt de nelipsit din orice tip de bucătărie și cu precădere din bucătăriile open space.
Tipuri de hote
- Hote decorative (se montează de obicei orizontal și se disting prin designul aparte)
- Hote telescopice (au segmente retractabile pe care le poți extinde)
- Hote sub formă de casetă (sunt fixe)
- Hote sub formă de insulă (se montează pe tavan, sunt adecvate bucătăriilor open space)
- Hote down draft (se montează în blat)
Ca să asiguri un aspect unitar în bucătăria ta, te poți orienta către seturi de electrocasnice formate din cuptor, plită și hotă sau numai din cuptor și plită.
În bucătării amenajate modern se potrivesc foarte bine seturile de electrocasnice Franke pe negru sau argintiu, iar în bucătăriile amenajate rustic se vor evidenția în mod plăcut seturile arămii sau bej.
Cum alegi mobilierul de bucătărie
În principiu, ai două variante când alegi mobila pentru bucătărie:
- Mizezi pe o cromatică neutră, albă sau în nuanțe deschise (crem, maro, gri luminos).
- Optezi pentru dulapuri inferioare într-o nuanță mai întunecată și pentru dulapuri superioare în culori neutre, deschise, pentru a păstra armonia decorului.
Cum alegi finisajele pentru bucătărie
Dacă vrei să creezi o atmosferă mai caldă și mai primitoare în bucătărie, parchetul din lemn tratat special pentru spațiile cu umiditate ridicată este ideal. În plus, acest tip de finisaj este mai silențios, mai confortabil și mai prietenos cu copiii, care se vor putea juca în voie pe podea.
Dacă preferi să montezi plăci de gresie, alege unele mari, care nu vor da impresia de aglomerat din cauza rosturilor prea dese. Foarte rezistentă și atractivă pentru amenajările interioare este gresia porțelanată Iris, disponibilă și în variante decorative cu aspect vintage, pentru bucătăriile rustice sau retro.
Acordă o atenție specială backsplash-ului (peretele dintre blatul de lucru și dulapurile superioare). Fiind o zonă expusă la stropire, ai nevoie de un finisaj ușor de curățat, dar asta nu înseamnă că aspectul este mai puțin important. Dimpotrivă, backsplash-ul este locul din bucătărie unde te poți juca în voie cu culorile.
Un mozaic din plăci din ceramică porțelanată, într-o culoare contrastantă cu cea a pereților, conferă personalitate bucătăriei. Dacă bucătăria este open space, iar backsplash-ul este vizibil din living, o textură ușor lucioasă va crea un efect optic deosebit de plăcut.
Avantajele și dezavantajele proiectelor de amenajări bucătării open space
O bucătărie deschisă către living are câteva avantaje care o fac să fie o opțiune extrem de atractivă în multe locuințe.
- Absența pereților despărțitori mărește vizual spațiul.
- Mutatul farfuriilor din bucătărie în zona de dining este mai ușor, pentru că nu mai ai colțuri de ocolit și uși de deschis.
- Poți lua parte la discuțiile din zona de socializare din living atunci când gătești.
Pentru cei mai mulți oameni, bucătăria open space are un singur dezavantaj major: mirosurile din bucătărie răzbat ușor în living. Pentru a remedia acest neajuns, ai două soluții:
- Montează deasupra plitei o hotă puternică.
- Folosește lămpi catalitice Berger pentru a purifica și parfuma aerul.
Lampa catalitică Berger
În 1898, Maurice Berger a inventat un sistem de purificare prin cataliză a aerului din încăperile închise ale spitalelor. Foarte repede, tehnologia revoluționară a fost adaptată pentru uzul privat, iar în anii ‘30 lampa Berger a devenit un obiect de colecție și un element esențial în locuințele personalităților vremii, precum Coco Chanel, Picasso și Jean Cocteau.
În prezent, peste 800.000 de lămpi Berger sunt vândute anual, fiind în continuare un produs extrem de popular. În numai 20 de minute, o singură lampă purifică și parfumează aerul dintr-o încăpere de 8 mp.
Folosind numărul necesar de lămpi, în funcție de suprafața bucătăriei tale open space, te poți bucura în cel mai scurt timp de o atmosferă plăcută, fără mirosuri de mâncare.
Sperăm că-ți vei găsi inspirația în sugestiile de mai sus și îți stăm la dispoziție cu mai multe sfaturi utile pentru a putea duce la bun sfârșit proiectul tău de amenajare bucătărie, indiferent de stilul de design interior ales.
Programează o întâlnire la 021.407.34.34, iar specialiștii noștri te vor aștepta într-unul dintre showroom-urile SensoDays din București.