Amenajare casă: reguli și idei de design pentru amenajarea casei tale

Amenajare casă: reguli și idei de design pentru amenajarea casei tale

Amenajarea casei poate fi o sarcină anevoioasă pentru mulți oameni. Poate pentru că nu-și pot imagina în detaliu cum vor să arate locuința perfectă, sau poate pentru că, deși au în minte un stil decorativ preferat, nu știu concret cum să-l definească într-un anumit spațiu.

Din fericire, există câteva reguli și tehnici fundamentale de design interior care simplifică proiectele de amenajări case. Sunt folosite de decoratorii profesioniști și pot face diferența dintre o casă neprimitoare și o casă pe gustul tău, care-ți satisface nevoile și unde abia aștepți să te întorci.

Chiar dacă alegi sau nu să apelezi la serviciile unui designer de interior când îți amenajezi casa, reperele de mai jos te vor ajuta să ai o perspectivă mai clară asupra unui proiect de o mare amploare.

Găsește conceptul pe care se va baza întreg proiectul de amenajare a casei

În spatele fiecărei amenajări de locuință stă un concept de bază. O idee care va uni părțile disparate ale proiectului într-o formă unitară și armonioasă. Ai nevoie de această idee pentru ca rezultatul final să nu fie o casă cu un aspect incomplet sau haotic.

Cum identifici acest concept? Răspunzând la următoarele întrebări:

  • Ce funcții trebuie să îndeplinească fiecare încăpere? Ce tip de activități se vor desfășura în fiecare zonă a casei? Ce mobilier va fi necesar pentru fiecare dintre aceste activități?
  • Ce este realizabil și ce nu este posibil într-un anumit spațiu (din cauza limitărilor cauzate de suprafața disponibilă, de arhitectură, de buget sau timp)?
  • Ce stil decorativ preferi (contemporan, industrial, clasic, rustic, etc.) și ce senzații, ce stări vrei să-ți insufle fiecare încăpere (relaxare în baie, siguranță în dormitor, confort în living, etc) și locuința ca întreg?

Ideea de la baza amenajării casei poate avea o formă extrem de simplificată, dar și trei cuvinte îți vor fi utile când începi decorarea. Un concept de tipul „simplitate, ecologie și dinamism” te poate ghida către o amenajare minimalistă, funcțională și aerisită, în care accentul este pus pe tehnologiile inovatoare care-ți oferă confort, îți ușurează activitățile și reduc consumul de apă sau curent electric.

Cum folosești culorile în amenajarea interioară a casei

Culorile ne modifică percepția asupra spațiului. Culorile calde și nuanțele întunecate (rosu, galben, portocaliu) ne dau senzația de apropiere, iar cele reci (albastru, verde) și nuanțele deschise par să se îndepărteze.

Iată cum poți folosi culorile pentru a crea efectul dorit într-o încăpere, în funcție de caracteristicile acesteia:

  • Poți ameliora aspectul de coridor al încăperilor lungi și înguste folosind culori ce par să înainteze pe pereții mai scurți.
  • Folosește culori ce se îndepărtează pe un tavan prea jos și culori ce înaintează pe un tavan prea înalt.
  • Folosește nuanțe diferite ale aceleiași culori într-un living open space pentru a-i conferi un aspect unitar.
  • Tot pentru a obține o casă amenajată unitar poți păstra continuitatea la nivelul podelei alegând un finisaj de aceeași culoare atât în living, cât și în hol, bucătărie și dormitor. O soluție modernă o reprezintă plăcile ceramice high-tech cu aspect de lemn pe care le poți monta pe pardoseala din toată casa.
Amenajare casă: reguli și idei de design pentru amenajarea casei tale

Gresia porțelanată Iris cu aspect de lemn

Plăcile ceramice Iris sunt rezultatul deceniilor de cercetare și inovație, combinate cu experiența artizanilor italieni. Realizată din argile speciale, nisipuri cuarțifere și alte minerale, acest tip de gresie porțelanată nu este doar frumoasă, ci și deosebit de rezistentă și durabilă.

  • Nu absoarbe apa
  • Nu se pătează
  • Nu se tocește în timp
  • Este foarte ușor de întreținut
  • Este compatibilă cu încălzirea sub pardoseală
  • Poate fi folosită atât pentru amenajarea interioară a casei, cât și la exterior

Cum folosești iluminatul natural și artificial în amenajarea casei

Lumina se află într-o corelație strânsă cu paleta de culori, contribuind, de asemenea, la modificarea percepției asupra spațiului.

Amenajare casă: reguli și idei de design pentru amenajarea casei tale
  • Lumina naturală amplifică vizual spațiul și creează o atmosferă aerisită.
  • Culorile deschise reflectă mai bine lumina naturală decât culorile închise.
  • Colorează pereții în alb cu subtonuri reci pentru a echilibra o cantitate mai mare de lumină naturală, și în alb cu subtonuri calde dacă te vei baza mai mult pe iluminatul artificial.
  • Folosește spoturi încastrate, veioze și aplice de perete pentru a defini și accentua un punct de interes în încăpere (un tablou, un perete accent, un minibar).
  • Candelabrele dau o notă dramatică și sofisticată unei încăperi.
  • Lămpile suspendate se potrivesc foarte bine în încăperile informale, amenajate în stil minimalist și modern.
  • Lustrele, veiozele, aplicele de perete au și un efect decorativ, așa că alege-le în funcție de stilul de amenajare.
  • Contribuie la reducerea consumului de energie electrică optând pentru varianta eco-friendly de iluminat electric, cu becuri LED.
  • Lumina rece (cu temperatura de culoare mai mare de 3500 grade Kelvin) conferă dinamism spațiului și este mai potrivită în încăperile dedicate diverselor tipuri de activități (bucătărie, birou).
  • Lumina caldă (cu temperatura de culoare de cca. 2500 grade Kelvin) creează o atmosferă intimă și este adecvată încăperilor dedicate relaxării (dormitor, living).

Ține cont de reperele de stil de mai sus și interpretează-le în funcție de particularitățile locuinței tale. Dacă ai nevoie de sugestii de produse și alte sfaturi practice pentru a duce la bun sfârșit proiectul tău de amenajare casă, fă-ți o programare la numărul 021.407.34.34 pentru o ședință de consultanță gratuită într-unul dintre cele două showroom-uri din București.