Decantare vin – ce trebuie să știi despre acest proces atât de important?

Decantare vin

Puține experiențe sunt comparabile cu cea a servirii unui pahar de vin bun în compania unei seri reci de vară și a propriilor gânduri. Ritmul amețitor al zilelor poate fi prea solicitant pentru oricine, iar o cale excelentă de recăpătare a liniștii interioare este analizarea, până în cele mai mici detalii, a buchetului complex de arome ascuns într-o sticlă de artă lichidă.

Parte esențială din desfășurarea unei degustări corecte a unor tipuri de vin, decantarea este un proces despre care nu mulți consumatori ai licorii bahice știu suficiente informații. Dacă cei cu adevărat pasionați de vinuri cunosc toate tainele păstrării, deschiderii și savurării acestora, există numeroase persoane care se mulțumesc cu a consuma orice vin imediat după deschidere, sau aleg să supună băutura procesului de decantare, fără a înțelege, însă, care este rațiunea din spatele acestui demers. 

Ești dornic să treci la nivelul următor și să înveți toate mișcările acestui dans extrem de elegant și pretențios al degustării corecte a vinurilor? Descoperă, în cele ce urmează, toate informațiile necesare pentru înțelegerea pe deplin a decantării.

Decantarea vinurilor – ce este aceasta și ce presupune

Pentru a ajunge să stăpânești cu adevărat arta degustării și înțelegerii vinului este necesar să înțelegi în profunzime logica fiecărui pas premergător savurării propriu-zise a licorii. Procesul decantării nu constă numai în transferul vinului din sticlă într-un vas cu o formă atipică. Fiecare mișcare pe care o vei realiza spre a purifica băutura are o însemnătate proprie. 

Înainte de a ajunge la consumul licorii singur ori în compania unei persoane speciale, cel mai probabil vei păstra sticla de vin alături de celelalte băuturi din colecția personală, respectând clasicele reguli de depozitare a acestora. Vinul se păstrează într-un mediu întunecat, cu o temperatură constantă și cu o umiditate controlată, iar sticlele trebuie așezate în poziție orizontală.

Anterior deschiderii sticlei alese, este necesar ca aceasta să fie scoasă din raftul în care este depozitată și să fie lăsată un timp în poziție verticală, pentru ca impuritățile din băutură să aibă răgazul de a se depozita pe fundul sticlei. Odată ce consideri că timpul necesar realizării acestui depozit s-a scurs, poți deschide sticla și turna vinul în decantor. Lichidul se toarnă lin, astfel încât acesta să atingă întâi gâtul decantorului, apoi baza acestuia. Nu te îngrijora dacă au mai scăpat imperfecțiuni în interiorul vasului de purificare, căci acestea vor rămâne în vas odată ce procesul de decantare se va încheia.

Astfel cum se poate intui deja, decantarea vinului este un proces de purificare, de limpezire a acestuia. Tehnologia a evoluat, majoritatea covârșitoare a producătorilor de vin încercând în prezent să utilizeze o serie de tehnici de tratare a vinului spre a-l oferi cumpărătorilor deja limpede. În ciuda eforturilor depuse de aceștia, băuturile nu pot fi purificate pe deplin înainte de comercializare, așadar, o parte din sarcină revine celui care va consuma licoarea. 

Te-ai putea întreba, în mod legitim, de ce anume este în așa măsură de important acest procedeu de limpezire a vinului. Răspunsul este unul cât se poate de simplu: filtrarea sedimentelor naturale va ajuta vinul să își dezvăluie cu ușurință buchetul complex de arome, permițându-ți să îl descoperi în toată splendoarea sa. Resturile fine de struguri schimbă gustul băuturii, iar dacă alegi să nu le îndepărtezi, te privezi de posibilitatea unei experiențe complete, mulțumindu-te cu înțelegerea parțială a poveștii spuse de vinul ales.

Multe voci susțin că procedeul decantării se aplică numai vinurilor roșii vechi, de colecție. În realitate, decantarea se recomandă și vinurilor roșii cu tanini puternici, vinurilor rose și celor albe. În funcție de tipul și de culoarea băuturii, durata procesului poate varia. Vinurile albe și cele rose trebuie ținute în decantor în jur de 30 de minute, pe când cele roșii necesită un răgaz de la 20 de minute până la două ore.

Decantorul potrivit – corelarea dintre tipul de vin degustat și decantorul folosit

Pe lângă relația dintre timpul necesar decantării și culoarea vinului consumat, există și un criteriu care trebuie să influențeze alegerea formei recipientului utilizat pentru limpezirea licorii – corpolența vinului.

Decantoarele cu bază largă

Decantoarele cu bază largă sunt utilizate în general pentru limpezirea vinurilor corpolente. Acestea sunt reprezentate în special de către vinurile roșii și cele licoroase. Date fiind cele două surse principale de corpolență ale vinurilor, zahărul și alcoolul, este de înțeles că vinurile mai dulci ori mai puternic alcoolizate sunt cele considerate ca fiind pline de corp.

Decantoarele cu bază medie

Licorile bahice cu o corpolență medie se vor potrivi cu un decantor pe măsură, respectiv unul cu baza medie. Deseori vinurile cu o aciditate mai ridicată se încadrează în categoria celor cu un corp mediu. Din această sferă fac parte, de exemplu, Sangiovese, Carmenere și Cabernet Franc. De asemenea, multe vinuri care în mod tradițional ar putea fi considerate ca având un corp plin sunt fabricate astfel încât să nu ajungă la corpolența lor obișnuită. Un Merlot tânăr și cu o concentrație mică de alcool va fi decantat cu ajutorul unui recipient cu bază medie.

Decantoarele cu bază îngustă

Decantare vin

Băuturile tinere, cele care nu au suficient corp pentru a rezista în timp, vinurile albe și cele rose urmează să fie limpezite cu ajutorul unui decantor cu baza îngustă. În această familie se încadrează vinurile ușoare, pe care le poți percepe ca fiind mai puțin dense decât un vin de Porto, spre exemplu. 


În materie de astfel de recipiente, branduri de lux precum Villeroy & Boch și Zwiesel Glas au pregătit pentru connaisseuri adevărate opere de artă. În forme variate și de o eleganță desăvârșită, acestea vor completa perfect un decor de bun gust, realizat de unul dintre pasionații de frumos.

Tehnici neobișnuite de decantare

Despre clasicul, dar rafinatul dans al decantării nu mai sunt multe de spus. Pentru firile extravagante, pasionate de a încerca constant lucruri noi, există și o serie de metode mai puțin obișnuite de decantare a vinurilor.

Decantarea vinurilor roșii nefiltrate cu ajutorul luminii

Decantare vin

Decantarea cu ajutorul luminii este o tehnică mai puțin eficientă, însă adesea folosită de somelierii a căror îndemânare a ajuns la un nivel deosebit de înalt datorită practicii îndelungate. Aceasta presupune poziționarea unei lumânări aprinse dedesubtul gâtului sticlei, pentru a vedea foarte clar sedimentele atunci când urmează să fie turnate în carafă sau în pahar. În momentul în care sedimentele ajung la marginea sticlei, cel care servește băutura se oprește din turnat și așteaptă ca impuritățile să se depună din nou pe fundul sticlei.

Hiperdecantarea – trendul care a cucerit internetul

Preluat dintr-un serial celebru, acest trend presupune turnarea vinului într-un blender și aerisirea acestuia prin activarea robotului de bucătărie. Deși sună cel puțin bizar, se pare că efectele pozitive ale acestei tehnici sunt observate de numeroși curioși care vor să experimenteze. 

Vinurile bune nu ar trebui, totuși, supuse unui asemenea proces, consumul acestora presupunând mai degrabă varianta clasică și sigură a decantării. Un vin ieftin și mai puțin pretențios, însă, poate căpăta o aromă și o textură ieșite din comun odată trecut prin blender.

Utilizarea aeratorului pentru decantarea rapidă a vinului

O ultimă variantă, folosită adesea de către cei care pur și simplu nu au ca trăsătură definitorie răbdarea, este cea a decantării vinului cu ajutorul unui aerator cu filtru. Vinul se toarnă încet prin aerator direct în pahar, instrumentul urmând să fie spălat după fiecare utilizare, pentru a fi curățat de vinul rămas de-a lungul mecanismului și de impuritățile acumulate de filtru.

Sursa foto: shutterstock.com

Întrebări și răspunsuri frecvente despre decantare:

Cât timp trebuie lăsat vinul în decantor?

Vinurile roșii vechi, cu un corp plin, trebuie lăsate la decantat între 20 de minute și două ore. Unele dintre acestea, precum Syrah pot necesita și 3 sau mai multe ore pentru limpezire. 

Vinurile albe și cele rose trebuie decantate pentru 20-30 de minute.

Este de preferat un decantor de sticlă sau unul de cristal?

Ambele variante sunt la fel de bune din punctul de vedere al rezultatului obținut. Singura diferență reală dintre cele două este cea estetică.

Care sunt pașii de bază pentru o decantare corectă a vinului?

Sticla va trebui lăsată în poziție orizontală timp de 24 de ore înainte de a începe procesul de decantare. Ulterior, vinul se va turna încet în decantor, astfel încât să atingă gâtul vasului înainte de a ajunge la baza acestuia. După ce este lăsată la limpezit o perioadă potrivită de timp, licoarea rubinie este numai bună de savurat.

Ce alte tipuri de alcool se pot decanta?

Whiskey, Scotch, Tequila, Gin, Brandy, Cognac.

Ce înseamnă corpul vinului?

Corpul vinului se referă la densitatea resimțită de degustător atunci când îl consumă. Corpolența este determinată de ansamblul de substanțe nevolatile, dizolvate în vin.